A murit Teoctist. A murit si Florian Pittis. La romani, exista o vorba sau, mai degraba, o lege nescrisa: despre morti, numai de bine. Pe acest principiu s-au cimentat multe alte apucaturi ciudate ale acestui popor. De exemplu, tendinta de a minimiza greselile unora si de a le cauta scuze. Ceausescu n-a fost rau sau malefic, Elena l-a impins la rele si nomenclatura l-a dezinformat, de frica. Securitatea a urmarit, a arestat si a batut, dar, in esenta, era compusa din baieti de comitet care chiar au luat partea Revolutiei.
Romanii, in general, au tacut sub comunism, dar asta nu e lasitate, e doar, vorba americanului, self preservation.
Ei bine, eu, unul, aleg sa ma sustrag acestor principii. Teoctist a fost un patriarh mediocru, ale carui realizari s-au situat la limita dintre existent si inexistent. Dimensiunea sociala a BOR, sub conducerea sa, a fost insesizabila cu ochiul liber. Au inflorit cazurile de coruptie in sinul bisericii, ca si acelea legate de preoti-vindecatori, preoti-exorcisti sau preoti falsi. Cazul de la Tanacu apasa, inca, greu. Poate cel mai grav este amestecul bisericii in politica, mai ales prin aparitii neonorante ale patriarhului alaturi de un ateu declarat ca Ion Iliescu.
Ca sa nu mai vorbim de aliantele ad-hoc dintre fete bisericesti si extremisti ca Noua Dreapta, C.V. Tudor sau Gigi Becali. Nu l-am auzit vreodata pe Teoctist infierind asemenea comportamente aberante si imorale pentru o fata bisericeasca. Discursul BOR, de-a lungul timpului, prin vocea patriarhului, a fost unul si acelasi: sanatate, pace, belsug, traditie, morala, credinta. Suna aproape ca o reclama electorala. Si inca una invechita.
Biserica Ortodoxa Romana s-a caracterizat prin neimplicare sau, mai bine zis, prin implicari neinspirate, cum ar fi in politica. S-a sprijinit, increzatoare, pe sondajele care o situau in fruntea topului in
