Plouă, plouă, plouă, vreme de beţie… intelectuală se subîntelege. Unde? La Muzeul Ţăranului Român unde, începând cu data de 1 august, sunt prezentate filme documentare din arhiva Astra Film Fest Sibiu. Prezentarea este dublată de un experiment sociologic, prin care se încearcă să se răspundă la întrebarea: “Există public pentru film documentar?” Şi, cum ţin morţiş să demonstrez că public este, cum intrarea e liberă şi afară stă să plouă, de ce n-aş “gusta” un documentar?
Trei minute peste ora opt. Suspectez ca loc de desfăşurare a “operaţiunilor” artistice grădina de la Muzeu, dar din fericire mă înşel (pe o asemenea vreme, nu e cel mai sigur mod de a vedea un film). O sală de proiecţie e pregătită, filmul rulează deja, oamenii stau înghesuiţi pe nişte bănci de lemn, iar cererea de scaune e în creştere.
Primul documentar “The spectacle”. Are ca pretext un spectacol măreţ organizat cu prilejul venerării liderului nord-coreean Kim Song II pentru a surprinde alt “show”: viaţa sub un regim dictatorial comunist. Piperniciţi pe nişte băncuţe de lemn, tinerii, după cum reuşesc să desluşesc în semiîntuneric, se amuză la declaraţiile intervievaţilor: “Cum îl vedeţi pe Kim Song II?” “Ca pe un artist-geniu, un artist desăvârşit, fără de care aceste lucruri n-ar fi fost posibile!”. Altă scenă. Într-o mare intersecţie un poliţist dirijează traficul: doar o maşină, câteva biciclete şi prea puţini pietoni. Câţiva băieţi de lângă mine chihotesc, iar unul şopteşte: “Să vadă cum e la noi, la Victoriei! Ambuteiaj, frate!”
Din nou imagini cu artişti nord-coreeni ce-şi declară iubirea pentru “tatăl lor ocrotitor”. Mii de copii ce fac piruete, şpagatul à la Mircea Badea şi podul din picioare. Nelipsitele cântecele ale copiilor dedicate partidului „aduc” bine cu “Noi în anul 2000/ Când nu vom mai fi copiii…”. Sfârşit. Aplauze şi celulare în surdină. Latura profund polit
