Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vineri vor avea loc primele tranzactii la categoria I cu Oil Terminal

Publicat in Ziarul Financiar, joi 9 august 2007 ·

Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a aprobat promovarea actiunilor operatorului portuar Oil Terminal Constanta (OIL) de la categoria a II-a la prima categorie a BVB. Oil Terminal va debuta la categoria I in sedinta de tranzactionare de vineri, 10 august. Titlurile operatorului portuar s-au dublat de la inceputul lunii trecute, dupa anutul privind transferul actiunilor la cea mai inalta treapta a Bursei si informatiilor cu privire la suprafetele de teren pe care compania le detine in centrul Constantei, evaluate de firma la peste 400 mil. euro. Oil Terminal este controlata de stat, care detine, prin intermediul AVAS, 59,6% din actiuni. Cei mai importanti actionari minoritari sunt Fondul Proprietatea si fondul de investitii Broadhurst, cu participatii de 10% si, respectiv, 7,6%. Titlurile Oil Terminal au castigat 3,2% in sedinta de ieri si au inchis la pretul de 0,97 lei/actiune. La acest nivel, capitalizarea bursiera a companiei este de 178 mil. euro.

Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a aprobat promovarea actiunilor operatorului portuar Oil Terminal Constanta (OIL) de la categoria a II-a la prima categorie a BVB. Oil Terminal va debuta la categoria I in sedinta de tranzactionare de vineri, 10 august. Titlurile operatorului portuar s-au dublat de la inceputul lunii trecute, dupa anutul privind transferul actiunilor la cea mai inalta treapta a Bursei si informatiilor cu privire la suprafetele de teren pe care compania le detine in centrul Constantei, evaluate de firma la peste 400 mil. euro. Oil Terminal este controlata de stat, care detine, prin intermediul AVAS, 59,6% din actiuni. Cei mai importanti actionari minoritari sunt Fondul Proprietatea si fondul de investitii Broadhurst, cu participatii de 10% si, respectiv, 7,6%. Titlurile Oil Terminal au castigat 3,2% in sedinta de ieri si au inchis la p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul transmis de Ambasada Statelor Unite, după ce George Simion s-a întâlnit cu însărcinatul cu afaceri al SUA la București

Libertatea acum 54 minute
Ambasada SUA la Bucureşti a anunțat miercuri, 28 mai, că Michael Dickerson, însărcinatul cu afaceri ad interim al Ambasadei, s-a întâlnit cu liderii principalelor partide parlamentare din România.

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță eliminarea unuia dintre cei mai importanți lideri Hamas

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că șeful Hamas din Gaza, Mohammad Sinwar a fost eliminat, transmite Reuters. Mohammad Sinwar a fost ridicat la rangul de lider al grupării militante palestiniene anul trecut, după ce Israelu

Președintele Ungariei vine în vizită privată în România. Itinerariul lui Tamás Sulyok

HotNews acum o ora
Preşedintele Ungarei, Tamás Sulyok, va efectua o vizită privată în România, în perioada 6-9 iunie, urmând să participe şi la marele pelerinaj de Rusaliile Catolice de la Şumuleu Ciuc, informează Agerpres. Potrivit informaţiilor transmise de Biroul d

Dan Vîlceanu, trimis în judecată după agresiunea din Parlament asupra lui Florin Roman

HotNews acum o ora
Parchetul General l-a trimis în judecată pe fostul deputat Dan Vîlceanu pentru ultraj, purtare abuzivă și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce anul trecut l-a bătut în Parlament pe deputatul PNL Florin Roman, informează Agerpres. În luna

Ce a publicat președintele Nicușor Dan pe X despre discuția cu Donald Trump

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a avut marți seară o convorbire telefonică cu președintele Statelor Unite, Donald Trump. La scurt timp după avansarea informațiilor în spațiul public, pe pagina de X deținută de președintele Nicușor Dan a apărut ș

Ilie Bolojan, după negocierile cu Nicușor Dan: „Este posibil să creștem taxe și impozite. PNL e parțial responsabil pentru situația României”

Libertatea acum 3 ore
Ilie Bolojan a făcut primele declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu Nicușor Dan. Acesta a vorbit despre măsurile pe care PNL le ia în calcul pentru reducerea deficitului bugetar, dar și pentru accelerarea absorbției d

S-a decis. USR își alege noul președinte în luna iunie

Mediafax acum 16 minute
Președintele USR este ales prin vot direct și secret, pe o platformă securizată online, de către toți membrii partidului. Până la 2 iunie se pot depune candidaturile, între 11 și 13 iunie are loc primul tur (vot electronic), între 14 și 15 se centra

Kremlinul îi răspunde lui Zelenski la propunerea privind o întâlnire trilaterală cu Putin și Trump. În ce condiții e Rusia dispusă să o accepte

HotNews acum 3 ore
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a comentat propunerea lui Volodimir Zelenski de a exista o întrevedere între liderul de la Kiev, Vladimir Putin şi Donald Trump. „O astfel de întrevedere trebuie să fie rezultatul unor acorduri con

Anunț de ultimă oră: când începe programul Rabla 2025 + valoarea ecotichetelor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Înscrierile pentru vor debuta pe 4 iunie, ora 10:00, unităţile administrativ-teritoriale (UAT) şi instituţiile publice, și pe 19 iunie, ora 10:00, se vor aplica şi persoanelor fizice, potrivit anunțului făcut în cursul zilei de miercuri pentru Admin

Vezi în ce zile urcă pe scenă Post Malone și Metro Boomin la UNTOLD X

Adevarul acum o ora
În vara lui 2025, universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emoții și momente legendare, va avea loc între 7

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/20°
joi

13°/23°
vin.

14°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

16°
mie.

14°/17°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

14°/19°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

11°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

9°/20°
Timisoara
acum

24°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/24°