Subscrierile la majorările de capital vor putea fi valorificate imediat prin drepturile de alocare. Durata mare de înregistrare a majorărilor de capital social la instituţiile autorizate pe Subscrierile la majorările de capital vor putea fi valorificate imediat prin drepturile de alocare.
Durata mare de înregistrare a majorărilor de capital social la instituţiile autorizate pe piaţa românească de capital nu va mai fi o problemă până la sfârşitul anului în curs, susţin reprezentanţii BVB. Emitenţii vor avea posibilitatea să adopte în intervalul de subscripţie până la operarea majorării în Registrul Comerţului un nou instrument financiar: drepturile de alocare.
Investitorii la Bursă, dar şi societăţile comerciale vor putea să-şi valorifice, astfel, imediat, subscrierile în cadrul majorărilor de capital social. "Drepturile de alocare umplu perioada în care investitorii erau privaţi de drepturile de proprietate la subscriere", explică Stere Farmache, directorul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). La maturitate, după înregistrarea majorării de capital Drepturile de alocare sunt ataşate acţiunilor noi emise şi au numai valoare intrinsecă pe care acestea le-o conferă.
Instrumentele financiare vor fi tranzacţionate ca şi acţiunile, supunându-se aceloraşi reguli şi sistem de tranzacţionare, cu deosebirea că sunt emise pe termen scurt. Acestea ajung la maturitate după înregistrarea majorării de capital la Oficiul Registrului Comerţului sau în eventualitatea anulării majorării de capital de către o instanţă judecătorească.
"În cazul în care majorarea de capital este declarată nulă în instanţă, drepturile de alocare îşi pierd consistenţa şi substanţa, iar investitorii care cumpără aceste instrumente financiare îşi asumă acest risc de la bun început. Ţinând cont de faptul că înglobează acest risc, drepturile de alocare se vor tranzacţiona cu un discount