30 iulie a.c.: ne parasesc, la citeva ore distanta, doi auteurs remarcabili ai celei de-a saptea arte: suedezul Ingmar Bergman (89 de ani) si italianul Michelangelo Antonioni (95 de ani). De ce si prin ce acesti doi cineasti, fiecare cu o opera impresionanta, ramin in istoria filmului?
Avertisment: regula jocului
Finalul din Blowup (1966), primul film al perioadei anglo-americane a lui Michelangelo Antonioni, este cu siguranta una dintre secventele antologice ale cinemaului mondial. Doi mimi, desprinsi din grupul carnavalesc pe care regizorul ni-l prezinta chiar in prima secventa a peliculei, pretind ca joaca tenis, lipsiti de minge si de rachete. La un moment dat, unul dintre ei loveste prea tare „mingea“, care sare dincolo de gardul inalt al terenului; aparatul de filmat, complice, ii urmeaza traiectoria si ne indica locul de aterizare. Thomas (David Hemmings), care pina atunci urmarise de pe margine partida, intra in joc, ia „mingea“ si o arunca inapoi in teren, apoi, in timp ce camera se fixeaza pe chipul sau, incepem sa auzim din ce in ce mai tare zgomotele produse de... o minge de tenis cazind pe zgura sau fiind lovita de niste rachete: iluzia pe care o accepti poate deveni realitate!
Daca vreti sa patrundeti (in) lumea unui autor, trebuie sa-i acceptati conventiile, marotele si obsesiile; altfel spus, trebuie sa fiti deschisi catre o noua experienta cinefila, catre o viziune inedita asupra existentei. Antonioni si Bergman se numara printre cei mai dificili autori ai istoriei filmului. Sinteti pregatiti sa intrati in jocul lor?
Flash-back: Suedia, acum 50 de ani...
Pe 16 februarie 1957, Ingmar Bergman lanseaza A saptea pecete, film care-i va aduce Premiul special al juriului la Cannes (impartit cu Canalul lui Andrzej Wajda). La sfirsit de an, pe 26 decembrie, are premiera Fragii salbatici, care, la rindul sau, va cist
