Mesajul a fost trimis. Multumesc!

1001 DE SEMNE. Euri pliante si un jurnal-evantai in trei culori: negru, verde, maro

Publicat in Observator Cultural, joi 9 august 2007 ·

Greu de prins intr-o formula volumul lui Gheorghe Craciun Trupul stie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa. Evident, cel mai potrivit termen si cel mai vehiculat, asa cum se vede si din titlul pus chiar de autor, este acela de jurnal. Pe de o parte pentru ca dezvaluie ipostaze ale personalitatii scriitorului care in cadru social sint autocenzurate, ascunse cu tenacitate si chiar cu cerbicie uneori, pentru ca paginile tradeaza un eu sau, mai bine-zis, euri sedimentate in coaja bine slefuita si intarita de deasupra, transformata, in timp, in crusta si, in cele din urma, in carapace.

Pe de alta parte, pentru ca, dincolo de pasajele care constituie pur laborator de creatie, ebose ale scrierilor in curs de alcatuire, paginile mustesc de cugetari, opinii, meditatii, pareri personale, interpretari ale zecilor si sutelor de preocupari ce trec prin viata unui om si care, in fond, o creeaza. Gheorghe Craciun scrie despre literatura, despre scris, despre batrinete, despre moarte, despre iubire, despre citit, despre eu, despre corp, despre libertate, despre timp, despre boema, despre concept, despre limbaj, despre scriitura, despre frumusete, despre boala, despre bani, despre lectura, despre trairi, despre sensibilitate, despre degradare, despre creatie, despre angoase, despre nevroza etc. etc. Mai mult chiar, ca orice scriitor care se respecta, nu se putea sa nu ofere in paginile volumului propriile-i definitii ale jurnalului in general si ale jurnalului lui, in particular. Iata doar unul dintre exemplele, nu putine, din Trupul stie mai mult: „Jurnalul ca eu care se depliaza, ca eu care se multiplica. Jurnalul ca negare a eului. In realitate, eul nu este durata, ci tocmai dispersia. El nu este constiinta interioara, ci sentimentul ca tocmai atingerea acestei constiinte e imposibila.“ In toate jurnalele exista astfel de definitii si, prin acestea, incercarea de a sta

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 7 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 2 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 12 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Video Gestul de recunoștință făcut de Sebastian Stan pentru mama sa, la gala Premiilor Oscar. Georgeta Orlovschi: „Nu aș putea fi mai mândră”

Adevarul acum o ora
Sebastian Stan a primit o nominalizare la Premiile Oscar pentru Cel mai bun actor cu rolul lui Donald Trump din „The Apprentice". Premiul a fost, însă, câștigat de Adrien Brody pentrul rolul jucat în „The Brutalist".

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 30 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°