Nu stiu daca sintem un popor vegetal, vorba Blandianei, dar amator de romante si de lacramat mioritic e inscris in gena sa fim. Las’ ca e si profitabil sa dai iama pe la toate maslurile si inmormintarile, bazat pe faptul ca „si uitarea e scrisa-n legile-omenesti“. Saptamina care a trecut a fost optima pentru manipulatorii de opinie, carora le-au cazut pleasca doua instrumente excelente, unul mare-mare cit o-ntreaga nou admisa-n UE, cum se cade pentru un intii statator subiect de presa, altul mai specializat si mai inapoi statator, ascuns printre valuri si flamura rosie a salvamarilor.
Pentru reusita ambelor, conditia esentiala a fost amnezia indusa, lucru pe care si cel mai pirlit absolvent al cine mai stie carei scoli de presa il prinde din zbor (fiindca de multe ori ma intreb, de unde organ pentru efectul scris-cititului asupra oropsitului piarist’n publicist al carui stramos glorios ramine Rica Venturiano?).
Asadar, o saptamina in care s-a clopotit din greu intru inhumari birocratice, cu deosebita grija de a nu privi peste umar, la anii nu de mult trecuti. De tratament s-au bucurat un prea fericit functionar al bisericii ortodoxe si o prea tirnosita scena a teatrului de la malul plajei Modern. Si asa, drept sub „mode si timp“, s-au infratit, sub semnul a doua partide surori de vreo trei-patru luni incoace, un doliu national si-un maslu local, ca sa mai uite cetateanul de pe plaja ori din sut, suturile pe care le incaseaza de la preturile in ascensiune ori de la gropile din asfalt in profu(n)ziune. Daca de la temenelele prea fericitului, facute prea impuscatului la Tirgoviste, au trecut optsprezece ani, drept pentru care amnezia nationala isi merita majoratul, de la mitralierea institutiilor de spectacole de la Constanta nu a trecut o saptamina, caci e un fenomen in desfasurare de trei ani incoace. Un fenomen cu final asteptat si cu omis
