IPhone si iPod au stat in ultimii ani in lumina reflectoarelor, insa recent Apple s-a intors la businessul cu PC-uri, anuntand o noua versiune a liniei de calculatoare iMac si upgrade-uri ale catorva aplicatii cheie, relateaza presa de specialitate.
Noul iMac a fost prezentat ieri publicului la un eveniment al companiei din Cupertino, California, unde Steve Jobs, presedintele Apple, a dezvaluit auditoriului de fata si noile versiuni ale aplicatiilor iLife si iWork, precum si un update al serviciului online .Mac care ofera o capacitate de stocare mai mare clientilor si o interfata mai apropiata de iLife.
In centrul atentiei s-a aflat, la eveniment, iMac-ul. “A fost un real succes pentru noi inca de la inceput. Ne dorim sa perfectionam iMac-ul”, a declarat atunci Steve Jobs.
Noua versiune iMac are aceleasi dimensiuni ca si predecesorul sau, fiind insa mai subtire. In plus, carcasa din plastic a fost inlocuita cu material din aluminiu si sticla. Ceea ce este cu adevarat important este ca Apple a renuntat la versiunea de 17”, optand pentru 20” la acelasi pret, de 1.200 de dolari.
Calculatoarele Apple au castigat teren in ultima perioada, cu o rata de crestere mai ridicata decat a industriei PC, de 3 la 1. Notebook-urile Apple s-au vandut insa mult mai repede decat desktop-urile.
Anuntul despre un nou iMac a venit exact la momentul potrivit, in sezonul precedand inceperea anului scolar, o perioada importanta pentru vanzarile Apple. Desi Apple a schimbat procesoarele PowerPC cu chip-uri Intel in ianuarie 2006, nu a venit insa cu nimic nou referitor la design-ul iMac, fanii asteptand o schimbare inca din octombrie 2005.
In mod similar, aplicatiile software ale companiei nu cunoscusera nici o imbunatatire in ultimele 18 luni. Acum insa iLife ofera programe extinse, ca iPhoto si iMovie, ultimul fiind complet revizuit, potrivit declaratiilor