Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbarea la Ştiinţa

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 10 august 2007 ·

Întâmplător sau nu, în săptămâna în care creştin-ortodocşii au sărbătorit Schimbarea la Faţă, la Universitatea Craiova au avut loc multe modificări în organigramă, dar şi de atitudine. Managerul echipei-satelit, Nicu Dolea, a fost dat afară, pe motiv că ar fi „sifonat“ ştiri la presă, fiind adus Nicolae Negrilă. Şef sau simplu scouter, încă nu se ştie sigur, dar timp pentru clarificarea situaţiei mai este.

Apoi, Universitatea a adus la club încă un preparator fizic, şi tot neamţ, aşa că în prezent Thomas Korompai şi Daniel Wolf se ocupă de potenţialul fizic al juveţilor, care s-au accidentat destul de des în ultima vreme.

A urmat anunţul, confirmat în cele din urmă, cu plecarea lui Pîrvu la Gloria Bistriţa. „Căţelul“ n-a mai suportat tratamentul de la Craiova şi a preferat să meargă la o echipă unde i se oferă o şansă.

Ionuţ Luţu, cel mai aplaudat jucător la prezentarea lotului, a făcut spectacol la judeţ, aducând împreună cu colegii trei puncte „satelitului“, dar şi un plus de notorietate. De altfel, unul dintre motivele pentru care a fost înregimentat este acela că Luţu atrage publicul ca un magnet, indiferent că joacă la „tineret speranţe“ sau la echipa mare. Urmarea, pentru meciul cu CFR Cluj de duminică a fost anunţat titular.

Şi finanţatorul Ştiinţei şi-a schimbat atitudinea, chiar dacă la el acest lucru nu surprinde. A început chiar de săptămâna trecută, când a spus că un egal ar fi bun la Iaşi, deşi pentru o echipă care luptă să joace în cupele europene nu e normal să te mulţumeşti să fii egal cu Bîlbă.

Apoi a venit cu încă o declaraţie care i-a pus pe gânduri pe suporteri. Un punct cu CFR Cluj ar fi de aur. Ce să înţelegem din spusele patronului? Că sunt clujenii prea buni şi se teme de ei sau că avem o echipă prea subţire, de vreme ce în momentul în care ni se accidentează doi-trei jucători deja şansele unei victorii scad considerab

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum o ora
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum o ora
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum o ora
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Prognoza meteo: Vreme mai caldă decât e normal, până aproape de jumătatea lunii februarie

HotNews acum 55 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei din calendar, în cea mai mare parte a ţării, până aproape de jumătatea lunii februarie, iar cantitățile de precipitații vor fi deficitare, estimează meteorologii, care au publicat vineri pro

Donald Trump își află vineri sentința în dosarul Stormy Daniels, cu 10 zile înainte de învestirea ca preşedinte

HotNews acum o ora
Pronunțarea în dosarul pentru plățile ilegale făcute fostei actrițe porno Stormy Daniels care îl vizează pe președintele ales Donald Trump va avea loc vineri, 10 ianuarie, cu zece zile înainte de întoarcerea sa la Casa Albă, după ce Curtea Supremă a

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum 3 ore
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum 3 ore
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Informația Harghitei acum o ora
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Vremea

București
acum

vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/9°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°