CONDITIE. Micutii de pana la doi ani trebuie tinuti in brate atat la aterizare, cat si la decolare ADRIANA POPESCU
Daca planuiti sa va luati copiii in concediu, riscati ca acesta sa nu fie tocmai reusit. Cu micutii nu puteti sti cand apar surprize neplacute din cauza ca exista riscul ca acestia sa se imbolnaveasca sau sa nu se adapteze conditiilor de calatorie sau din statiunea de destinatie. Pentru a evita neplacerile, reprezentantii Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor va dau cateva ponturi demne de tinut minte:
- incercati sa mentineti programul de somn si de masa al copilului, chiar daca acest lucru inseamna sa renuntati la alte activitati;
- fiti atenti la ce mananca; in unele tari, mancarea pentru copii contine mai mult zahar sau sare decat la noi. Daca vreti sa preparati hrana proaspata, nu uitati sa puneti in bagaj un mixer;
- in ceea ce priveste apa de baut, copiii vor consuma doar apa imbuteliata sau fiarta si racita, iar pentru lapte alegeti variantele in cutii de carton. Daca mai alaptati, mergeti pe aceasta varianta. Laptele matern fereste copiii de probleme digestive;
- asigurati-i un bagaj consistent de scutece umede, hainute si tacamuri personale;
- inainte de calatorie, treceti pe la medic pentru a va recomanda ce trebuie sa contina trusa medicala pentru copil.
Primul zbor al copilului
- Daca micutul s-a nascut fara complicatii, el poate calatori cu avionul chiar de la sapte zile. Totusi, unele companii aeriene nu permit zborul copiilor mai mici de doua saptamani. Micutii intre sase luni si doi ani vor sta in bratele adultilor sau intr-un scaunel de masina. La decolare si aterizare este necesar sa-i tineti in brate. Disconfortul creat de schimbarea presiunii poate fi inlaturat dandu-i bebelusului o suzeta. Pentru copiii fara scaun este posibil sa achitati o taxa minima de zbor, iar pentru c