"Simţeam uneori... că destinul îmi pregăteşte
din nou, ceva care îmi va schimba încă o dată traiectoria vieţii. Atunci, pentru cîteva clipe, vedeam semnele ca pe nişte faruri care se aprind deodată în întuneric şi se sting repede, prea repede ca să le pot înţelege sensul. Mă ridicam din pat, ştiind că mi s-au făcut semne - dar cum să le descifrez?"
Mircea Eliade
Ai putea lua drept semn rău prevestitor faptul că primul lui gest de a se expune în public alături de ea a fost la înmormântarea unui coleg de birou?
N-ar trebui. Se ştie doar că îndrăgostiţii, proaspetele cupluri ilegale, merg cu entuziasm la nunţi şi cu solicitudine la înmormântări. Caută pretexte ca să scape de ceilalţi, dar nu-şi pot permite să se afişeze în localuri, aşa că, pentru început le prinde bine cohorta gălăgioasă şi - speră ei - oarbă a celorlalţi. Familia îndoliată se poate baza că n-au să dispară pe drum, înainte de sfîrşitul ceremoniei. Prin manevre discrete reuşesc, să ajungă alături şi păşesc atît de încet încît ajung în coada şirului. Atingerile, aparent întîmplătoare, le curentează partea de jos a pîntecului, iar respiraţiile li se unesc, grăbite. Dacă ceremonia se va prelungi acasă, la familia îndurerată, ai să îi întîlneşti şi acolo, răspunzînd buimaci întrebărilor sau, dimpotrivă, acaparînd conversaţia cu logoreea lor excitată. Au şi învăţat, între timp, să îşi transmită mesajele printr-o privire, printr- un clipit furişat de gene, pe care le cred neobservabile. Dar ele nu sunt niciodată, mai ales pentru colegii lor din Clădire.
*
Radu şi Letiţia au stat cît mai departe de catafalcul plin de flori al domnului Hariton, evitînd să îi privească de aproape buzele vineţii, întredeschise peste dinţii sticloşi şi aerul sfidător; atinsese apogeul candidei lui siguranţe de sine. Contaminată de coroane, discursuri, flori, plânsete, bucuria că er