- Diverse - nr. 155 / 10 August, 2007 Vom analiza in continuare raportul dintre puterea politica si puterea religioasa, raport ce se circumscrie unui registru problematic mai larg, si pe fondul interferentei dintre puterea relativa - regasita in spatiul laic si puterea absoluta - sacra, reprezentata prin divinitate, el fiind considerat un raport de superioritate dintre puterea spirituala absoluta - ce apartine divinitatii si puterea temporala-relativa, ce apartine speciei umane. Delimitare realizata de Papa Gelasius I, in anul 494, si care a formulat pentru prima oara teoria clasica a celor doua puteri: cea spirituala si cea temporala, si care a stat la baza crestinismului, fiecare dintre ele avand o autonomie proprie; cea spirituala - de inspiratie si origine divina, fiind superioara si mai inalta decat cea terestra-laica si relativa, deoarece guverneaza sufletele oamenilor, pe cand cea temporala, guverneaza lumea in care traim, perceputa ca o realitate trecatoare si schimbatoare. Aceasta nu inseamna nici pe departe ca aceste puteri sunt autonome si actioneaza in mod independent. Ele se interconditioneaza, puterea terestra-relativa este reprezentata printr-o asa numita putere simbolica, detinuta de cei alesi de Dumnezeu, ca har divin, acestia apartinand atat castei clericale, cat si celei laice, prin intermediul monarhilor (faraonilor, regilor, imparatilor sau altor lideri politici daruiti cu un asemenea har divin in vederea conducerii tarilor sau chiar a lumii, cum pretind unii dintre acestia), fapt ce conduce la o simbioza intre puterea religioasa-absoluta si cea laica-politica, ultima avand de cele mai multe ori o sustinere si un fond teleologic pretins divin, autoproclamandu-se drept o putere aleasa in vederea desfasurarii activitatilor politice in conformitate cu dorinta si vointa divina, la care se adauga si liberul arbitru, pentru care se fac responsabili om