Cîştig şi pierdere

Cîţiva dintre Cronicarii din redacţia noastră se bat pe numerele din Realitatea evreiască de cînd a început seria dedicată lui Mihail Sebastian, la centenar. Poate că n-aş fi scris imediat după doamnele Adriana Bittel şi Ioana Pârvulescu, dacă n-aş fi găsit, chiar pe prima pagină a revistei (nr. 278-279), un gînd al scriitorului de o mare actualitate: "Am credinţa că oamenii care pleacă uşor sînt de o superficialitate sufletească acută. E cu neputinţă să ai aderenţe cu un loc care ţi-a slujit de popas şi să nu-ţi creezi, în atmosfera lui, anume adevăruri necesare echilibrului tău interior. Numai licheaua simplă şi pură pleacă fără să se rupă şi vine fără să se situeze. Un peisagiu este un adevăr, pe care - plecînd - îl contrazici şi o realitate interioară la care renunţi... Cred că cine nu are ce pierde, nu are ce cîştiga". Nu e consemnată, din păcate, sursa documentară a citatului. Cronicarul - care are deja ani buni şi frumoşi la România literară - a văzut, la redacţie şi în alte părţi, asemenea migraţii, în care oameni care se lămuresc rapid că o revistă sau o editură, să zicem, nu e chiar un loc de îmbogăţire la nivel de buzunar, ci numai la nivel intelectual şi sufletesc, lucru cu totul neinteresant în ziua de azi, pleacă fără să mai zică bună ziua şi fără să mai înapoieze cărţile care li s-au dat. Dar fenomenul e general, nu se rezumă la redacţii: puşi pe făcut bani rapid, oamenii uită cuvinte intrate de ceva vreme într-un con de umbră: fidelitate, continuitate, conştiinciozitate. Vorba lui Sebastian: Licheaua pleacă "fără să se rupă şi vine fără să se situeze". Şi tot el: "Cîteva inimi, cîteva inteligenţe - iată tot ce poate nădăjdui să cucerească un scriitor, care scrie doar pentru a sta de vorbă cu sine însuşi". Un cîştig frumos, crede Cronicarul.

Tema copilăriei

În numărul 4-5/2007 al revistei mureşe