Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transpiraţia în exces se poate trata prin lipoabsorbţie

Publicat in Gandul, vineri 10 august 2007 ·

Cei care transpiră foarte mult în zona axilei, iar deodorantul nu dă rezultate, pot scăpa de mirosurile neplăcute cu ajutorul unei intervenţii chirurgicale. Cel puţin, asta susţine un studiu german la care au participat 51 de oameni. Intervenţia chirurgicală este inspirată de clasica liposucţie folosită în clinicile de înfrumuseţare. Procedura constă în introducerea unei canule sub piele şi astfel sunt aspirate glandele sudoripare. Operaţia se face sub anestezie locală şi durează 20 de minute pentru fiecare subraţ.

După terminarea intervenţiei, pacientul este ţinut sub observaţie o oră şi după aceea este externat. Dintre cei care au participat la studiu, 35 au declarat că transpiraţia s-a redus cu 75%. Alte studii arată că 1,5% din populaţia occidentală suferă de hiperhidroză (transpiraţie excesivă) şi, mai mult, se pare că aceşti oameni sunt jenaţi de această afecţiune şi nu pot duce o viaţă normală. Totuşi, realizatorii studiului nu recomandă această intervenţie decât dacă este ultima opţiune. Cei afectaţi ar trebui să încerce, înainte, tratamentul medicamentos sau cel cu folie de aluminiu. (Ş.C.)

Cei care transpiră foarte mult în zona axilei, iar deodorantul nu dă rezultate, pot scăpa de mirosurile neplăcute cu ajutorul unei intervenţii chirurgicale. Cel puţin, asta susţine un studiu german la care au participat 51 de oameni. Intervenţia chirurgicală este inspirată de clasica liposucţie folosită în clinicile de înfrumuseţare. Procedura constă în introducerea unei canule sub piele şi astfel sunt aspirate glandele sudoripare. Operaţia se face sub anestezie locală şi durează 20 de minute pentru fiecare subraţ.

După terminarea intervenţiei, pacientul este ţinut sub observaţie o oră şi după aceea este externat. Dintre cei care au participat la studiu, 35 au declarat că transpiraţia s-a redus cu 75%. Alte studii arată că 1,5% din populaţia occident

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Microbuz de transport călători, implicat în accident în judeţul Giurgiu / O femeie a murit, alte şase fiind transportate la spital / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie / Cu, s-a produs accidentul

News.ro acum 4 ore
Un microbuz cu călători şi un autototurism s-au ciocnit, luni seară, pe DN 6, în judeţul Giurgiu, o femeie fiind în stop cardio-respirator. Alte şase persoane primesc îngrijiri medicale. În microbuz se aflau 23 de persoane, fiind activat Planul Roşu

Atenționare de călătorie pentru români, emisă de MAE: Cod galben de ninsori în Bulgaria

Ziare.com acum 5 ore
Atenționare de călătorie pentru Bulgaria emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în această țară sunt avertizați că, în conformitate cu datele transmise de Institutul

CNAIR: Circulaţia pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide începând de marţi - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Circulaţia rutieră pe DN 7C - Transfăgărăşan se va închide, începând de marţi dimineaţă, pe tronsonul cuprins între Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu). Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a

Legea care limitează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum oferite de IFN-uri a intrat în vigoare – Preşedinte ANPC: Reprezintă un pas esenţial în consolidarea protecţiei consumatorilor din România

News.ro acum 10 ore
Legea care reglementează dobânzile creditelor ipotecare şi de consum oferite de instituţiile financiare nebancare (IFN) a intrat, luni, în vigoare, fiind stabilite clar praguri pe care dobânda anuală efectivă nu le poate depăşi. Preşedintele ANPC, d

VIDEO Un avion de linie american, lovit de tiruri de arme de foc deasupra Haiti

HotNews acum 4 ore
Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, capitala Haiti, a fost lovit de tiruri de arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există

Biden şi Harris au avut prima lor apariţie comună la un eveniment public după pierderea alegerilor din SUA

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris i-au onorat luni pe veteranii militari americani în prima lor apariţie comună de când candidata democraţilor a pierdut alegerile prezidenţiale de săptămâna trecută în faţa republicanului Donald

Isărescu, întrebat dacă vor exploda facturile la energie: Nu au cum să explodeze/ Nu avem un scenariu din ăsta exploziv/ Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează

News.ro acum 11 ore
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că preţurile la energie nu au cum să explodeze, că nu există un asemenea scenariu la BNR. ”Şi inflaţia, cu toate creşterile, se va menţine sub 5%, deci nici preţurile nu explodează.

Tătaru rămâne sub control judiciar: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins plângerea acestuia

Mediafax acum 10 ore
În cadrul şedinţei de judecată de luni, completul Secţiei Penale a ÎCCJ a pronunţat încheierea finală de respingere a plângerii. Judecătorii au decis să menţină măsura preventivă de control judiciar dispusă împotriva lui Nelu Tătaru în dosarul nr. 1

Trump face încă o numire în noua sa echipă de la Casa Albă. Cu ce se va ocupa Stephen Miller, un adept al liniei dure în materie de imigraţie

HotNews acum 3 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump îl numeşte pe Stephen Miller, un vechi consilier al său şi un adept al liniei dure în domeniul imigraţiei, în funcţia de şef-adjunct al politicii în noua sa administraţie, relatează News.ro citând agenția Associ

Ciolacu, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR: Am avut un vot în Consiliul Naţional, am dat în scris, ce vreţi mai mult? Să îmi tai un picior?

HotNews acum 8 ore
Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă, despre acuzaţiile că face alianţă cu AUR, că el a văzut în schimb că s-a făcut majoritate PNL-AUR la Slatina şi la Iaşi. Ciolacu a amintit că a fost un vot în Consiliul Naţional al PSD care a decis că social-democr

Vremea

București
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
joi

5°/8°
vin.

6°/8°
Iasi
acum

mar.

3°/8°
mie.

5°/11°
joi

3°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

4°/12°
mie.

8°/11°
joi

8°/12°
vin.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/8°
mie.

2°/6°
joi

0°/6°
vin.

1°/5°
Timisoara
acum

mar.

1°/6°
mie.

4°/9°
joi

2°/9°
vin.

2°/5°