Scriu articolul de astazi pentru ca, desi e o zi trista, eu stiu sigur ca Motu ar fi de acord sa ne asezam la o masa buna in amintirea lui.
Ce straniu si trist suna ca trebuie sa formulez la trecut ceva despre cineva care nu poate fi pus la trecut. Florian Pittis poate fi doar la prezent sau la viitor. Asta chiar daca Maestrul spune ca "se stie ca azi nu e decat amintirea lui ieri, in timp ce maine e visul clipei de fata". Pittis e atemporal, are varsta tineretii, a bunatatii, a naivitatii si a idealurilor.
Cu aceste ganduri in minte m-am hotarat sa povestesc totusi despre un restaurant, dar nu pot sa nu-mi aduc aminte ca Motu, pricepandu-se la toate, avea nu doar cunostinte, ci si un simt foarte bun al bucatelor. Dar ii placeau foarte mult si lucrurile simple - sorici, slana si horinca de Maramures.
Apropo de lucruri simple, si eu am ales un restaurant simplu saptamana aceasta - Capriccio. In interior se afla doar cateva mese, peretii albi sunt aproape nuzi si, in general, decoratiunile sunt mentinute la un nivel minim.
Pentru ca se oprise ploaia, noi am indraznit sa mergem pe terasa, care nici ea nu e vreun miracol al curentului decorativ modern, dar vegetatia face atmosfera foarte placuta. Mi-a placut si bucataria deschisa, cu vasele de alama si cuptorul de pizza.
In mod cert, Capriccio nu e un restaurant care vrea sa castige Marele Premiu de Design, dar se vede ca se ocupa de el o familie de oameni buni, care se straduiesc sa faca ceva simplu si gustos.
Totusi restaurantul ar putea avea o sansa sa intre in Cartea Recordurilor, ca posedand cea mai mare si mai inalta umbrela de reclama din lume. E atat de mare, incat brandul la care face reclama se pierde pe undeva printre kilometrii de material.
E importanta ciuperca in sine care a crescut, uriasa si verde, pana aproape de nori. Probabil ca e un fel de ree