Pentru multi politicieni romani, timpul sta pe loc. Intepeniti in nationalismul primitiv al ceausismului sau fixati in tiparul revansard al secolului al XIX-lea, se simt jigniti de orice gest public facut in favoarea minoritatii maghiare. Ungurul continua sa fie pentru politicianul autohton dusmanul permanent.
Tolerat in Parlament, ca partas la festinul sistemului de relatii si influenta, primit in Guvern mai mult de nevoie decat de voie, ungurul este inca periculos.
Nu poate fi primit in diplomatie, nici dupa verificari intense, fiindca nu raspunde principalului criteriu de performanta - nationalitatea, nu poate fi promovat in servicii secrete fiindca e tradator din nastere, nu poate deveni general de armata fiindca oricand e posibil sa faca manevre comune cu vecinul din Vest pentru refacerea Ungariei Mari.
Pentru ungurul obisnuit nascut in Romania, viata e o permanenta cursa cu obstacole. Pentru ungurul din UDMR, lucrurile se schimba, iar cariera sa depinde de adaptabilitatea la mediul inconjurator, de capacitatea de a face compromisuri si, uneori, de talentele sale lingvistice.
Pentru politicianul maghiar, limba romana vorbita la nivelul limbii materne ar trebui sa fie obligatorie in promovarea sa, fiindca este necesara nu doar ca instrument de marketing, ci mai ales ca abilitate in negocierile cu majoritarii de toate culorile.
Pentru maghiarul de rand, limba romana ar trebui sa fie insa optionala, iar statul nu ar avea motive sa se amestece in aceste aspecte altfel decat prin finantarea scolilor bilingve si a cursurilor de limba romana, acolo unde sunt dorite.
Legea invatamantului precizeaza deja ca limba romana se studiaza ca limba straina pana in clasa a IV-a in scolile destinate minoritatilor, dar maghiarii ar dori sa extinda metoda pentru ciclul doi, al gimnaziului, si chiar pentru liceu,
