Unei afaceri nimic nu-i prinde mai bine decat o poveste. Cei mai multi sunt nevoiti sa inventeze, dar unii s-au folosit de istorie insasi pentru a-si construi mica afacere. Avantajul e evident, dezavantajele raman cumva in clarobscur...

Un magazin de piese auto a fost transformat intr-un univers interbelic, cativa asociati au facut dintr-o patiserie intunecoasa o cafenea cu parfum de bitter si aer de consignatie, iar o domnisoara conduce din fata laptopului o afacere cu rochii la a treia sau chiar a patra tinerete. Putem spune ca Bucurestiul vechi inca mai traieste prin galerii, cafenele sau chiar prin tinutele doamnelor de altadata care le-au trecut pragul. Dar mai ales prin aceia care au stiut sa transforme nostalgia in ceva util (profitabil uneori), chiar si facand un modern compromis cu internetul.

Pe strada Covaci, intr-o lume care pare desprinsa din cele mai bune filme noir, cu tunele subterane, cutitari, taxe de protectie si (ca ultima "gluma") lucrari de reparatie, supravietuieste o galerie de arta de moda veche.

Din acest loc (fosta redactie a ziarului Timpul, printre altele) unii oameni vin sa isi cumpere amintiri. Ca tanarul caruia Sasa Constantinescu, "nasa" locului, i-a gasit, la cerere, un portret al "bunicului" imaginar. Altii vin sa-si vanda amintirile. Ca batranele doamne, cantarete sau actrite, care isi aduc aici ultimul vas Rosenthal.

Asa ca a "guverna" un loc ca acesta e o misiune delicata, un mod original de a face "afaceri". "Ma straduiesc sa negociez, incerc sa imi obisnuiesc clientii straini ca nu le pot face reduceri mari si sa dau satisfactie si celui care imi aduce obiectul", admite Constantinescu. "Apoi, pentru ca un obiect sa fie vandut, cineva trebuie sa se indragosteasca de el". In primul rand "stapana" locului.

De aceea, unele lucruri (de la tablouri, la clesti de par) isi gasesc, in mod in