S-au spus atătea neadevăruri despre Patriarhul Teoctist căt era in viaţă, incăt era de aşteptat să se spună şi la moartea sa. Despre decizia de a se opera, momentul in care a plecat la spital, intervenţia chirurgicală şi "ieşirea din lume" a Patriarhului, dar şi despre desemnarea unui demn urmaş al său, intr-un dialog cu episcopul-vicar Vincenţiu Ploieşteanu. ⢠Pătrintele Costel Stoica, purtătorul de cuvănt al Patriarhiei Romăne: "Sunt ostaş disciplinat intr-o armată"
Prea Sfinţitul Vincenţiu Ploieşteanu, Episcop Vicar Patriarhal, vorbeşte despre ultimele zile din viaţa Patriarhului Teoctist, despre aflarea veştii morţii sale şi se declară şocat de atitudinea cu care anumiţi ziarişti au reacţionat atunci. Ne-a spus că Biserica, o instituţie care nu este dinastică, işi vede mai departe de treburi pănă la alegerea viitorului patriarh.
Jurnalul Naţional: Prea Sfinţite Părinte Episcop, cum aţi primit vestea morţii Patriarhului nostru?
PS Vincenţiu Ploieşteanu: Aşa cum cred că au primit-o toţi credincioşii Bisericii Ortodoxe Romăne, cu mare uimire. Ca fiind o veste neaşteptată, fiindcă cu numai două zile inainte il văzusem activ, lucrănd, discutasem cu dănsul. A urmat ziua de duminică, zi de slujbă, zi de rugăciune.
Cănd a ştiut Prea Fericitul Părinte Patriarh că trebuie operat? Dar Prea Sfinţia voastră?
In urmă cu o lună şi jumătate, Părintele Patriarh işi făcuse nişte analize şi aflase de aceatsă suferinţă care a inceput să se manifeste prin dese treziri in timpul nopţii. Lucrul acesta in obosea şi il supăra foarte mult. Nu putea să doarmă. Ajunsese in cursul lunii iulie cănd spunea că se trezea de şapte-opt ori pe noapte.
Dormea doar căteva ore pe noapteVă povestea despre lucrul acesta, se destăinuia?
Era un om de o sensibilitate deosebită, cu un simţ al pudorii foarte de dezvoltat şi deosebit