Rectorul Universităţii Ecologice avertizează că avem nevoie de politici eficiente şi uşor aplicabile care să protejeze natura Multe reglementări de mediu necorelate, ignoranţa civică
Rectorul Universităţii Ecologice avertizează că avem nevoie de politici eficiente şi uşor aplicabile care să protejeze natura
Multe reglementări de mediu necorelate, ignoranţa civică şi lipsa unui plan de management eficient al efectelor schimbărilor de climă ne conservă un soi de ignoranţă provincială faţă de mediu, crede Mircea Duţu, rectorul Universităţii Ecologice.
- Dacă ar fi să facem o agendă a problemelor de mediu de la noi, ce ar fi în top?
- Cred că ultimii ani demonstrează că România e una dintre cele mai afectate ţări de schimbările climatice din Europa. Ar trebui evaluate aceste mutaţii şi pe baza lor s-ar impune să se elaboreze un plan de adaptare. În acelaşi registru, ar trebui să vedem care sunt principalele surse de poluare şi zone poluate. Avem 1.000 de acte normative în materie de mediu, multe din ele necorelate. Dacă această euforie a elaborării de legi
s-ar tempera, s-ar impune un cod al mediului, bine structurat, care să cuprindă toate reglementările de mediu. Ne-ar trebui o strategie naţională de protecţie a mediului şi dezvoltare durabilă.
- Mai suntem într-un climat temperat-continental?
- Ordinea climatică mon-dială stabilită acum 8.000-10.000 de ani este pe cale de a se deregla. Este prima etapă, cea mai evidentă - de evoluţii inedite, contrarii stabilităţii. Se vorbeşte tot mai mult de dispariţia celor patru anotimpuri tradiţionale. Dacă această etapă va continua, vom trece probabil la alta, când temperatura medie va creşte cu mai mult de 2 grade Celsius. Atunci s-ar înregistra o serie de modificări substanţiale la nivelul echilibrului ecologic şi viaţa noastră s-ar putea modifica ireversibil în rău. După