Dintre noţiunile folosite pentru a defini Galeria cu viţă sălbatică (1976) în critica de întâmpinare - roman politic (aproape toţi criticii), roman de idei (Nicolae Manolescu), roman-eseu (Dan Culcer) - cea mai potrivită mi s-a părut sintagma lui Ion Vlad: romanul unui moralist. La suprafaţă, cartea lui Con­stantin }oiu ni se prezintă ca un roman despre destinul unui intelectual într-o epocă nefavorabilă, deceniul 1948-1958. Cauzele nefericirii sale sunt, în mod evident, politice: excluderea din partid în 1950 şi ancheta de la Securitate din 1958, un rechizitoriu al ideilor sale cuprinse într-un jurnal dintr-un caiet pierdut. Chiril Merişor nu era un renegat şi nici un disident, era un comunist fidel, dar un singular (nu şi un singuratic) care credea că-şi poate permite să gândească totul pe cont propriu, din moment ce alegerea sa, ca om al stângii, nu suferea nici o modificare, în principiu, deşi motivaţia putea fi alta: "Ce a fost valabil ieri, e posibil să nu mai fie azi, sau mâine, sau cine ştie când, în viitor... Astfel încât motivările lui vechi nu mai stau în picioare; iar dacă azi, presupunând că n-a fost exclus şi ar voi să intre din nou în partid... deşi, ciudat, oricum ar fi, continui să rămâi comunist, ca o datorie contractată pe viaţă... Nu, nu te scalzi de două ori în apa aceluiaşi fluviu" (p. 129, în ediţia a doua, 1979, din care voi cita şi în continuare). Chiril Merişor se defineşte deci ca un comunist heraclitean (un exemplar ciudat, sortit primul pieirii, în folosul salvării speciei de comunist tipic); nu era, cum s-ar fi cuvenit, un comunist inflexibil, dogmatic. Era un comunist moderat, modest, cu o fire mult prea slabă, fără instinct de conservare, într-un regim comunist puternic, în expansiune - un stângist naiv rătăcit într-un regim sever de extremă stângă. De ce se lasă atunci atât de uşor înfrânt? Răspunsul e simplu. Pentru că e prea moale,