Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral a promis că, până sâmbătă, partea de sud a litoralului va fi redată turiştilor După potopul din seara de 6 august şi toată ziua de 7 august, care
Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral a promis că, până sâmbătă, partea de sud a litoralului va fi redată turiştilor
După potopul din seara de 6 august şi toată ziua de 7 august, care a distrus sudul litoralului românesc, Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral face eforturi să reamenajeze plajele până sâmbătă şi să le redea turiştilor în bună stare. Din primele evaluări, Administraţia Naţională Apele Române, prin Direcţia Apelor Dobrogea-Litoral, a declarat că operaţiunile de refacere a plajelor distruse de ploile abundente din ultimele zile vor costa aproximativ cinci sute de mii de lei.
Pe plajele din sudul litoralului au căzut precipitaţii de până la 139 l/mp, în condiţii de avizare cu "cod portocaliu" în trei rânduri. Acest lucru a făcut ca apele pluviale de pe falezele litoralului să inunde plajele, rezultând ravene de până la 80 cm adâncime şi cinci metri lăţime", ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Dobrogea-Litoral, Cătălin Anton.
Pentru degajarea deşeurilor aduse pe plaje de ape, redistribuirea şi compensarea cu nisip a ravenelor formate, reamenajarea plajelor prin discuire şi afânare, au fost mobilizaţi 70 de lucrători care au intervenit cu 15 camioane, şapte încărcătoare, un buldozer, un autogreder şi alte utilaje.
"S-a intervenit manual în cursul zilei pentru a nu pune în pericol siguranţa turiştilor, iar pe parcursul nopţii se intervine mecanizat. Turiştii nu trebuie să se sperie, pentru că lucrările nu le vor afecta orele de plajă", a mai spus purtătorul de cuvânt al DADL.
În cursul nopţii s-au transportat 1.000 tone de nisip, aduse de pe cordonul litoral dintre Eforie Nord şi Eforie Sud. S-au umplut ravenele, s-a nivelat, după ca