Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuinţele ANL, scumpe şi pentru Solomon

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 august 2007 ·

Visul chiriaşilor ANL de a-şi cumpăra locuinţele poate deveni acum realitate, cu ajutorul uni act normativ adoptat în urmă cu câteva zile. Sumele de vânzare, cele de pe piaţa imobiliară, nu le permit însă celor mai mulţi tineri să spere la o casă a lor.Locuinţele ANL pot fi cumpărate de chiriaşi. Deşi adoptată, legea care reglementează decizia nu a fost încă publicată, dar a făcut deja înconjurul ţării. Vestea că pot deveni proprietarii apartamentelor şi garsonierelor în care locuiesc cu chirie i-a încântat pe tinerii care nu mai visau de mult la o casă proprietate personală. Cu toate acestea, valoarea la care vor fi vândute locuinţele va fi cea de pe piaţa imobiliară şi nu aşa cum sperau chiriaşii, la un preţ pentru orice buzunar. În Bănie, vânzarea primelor ANL-uri va putea fi făcută abia în martie 2008, atunci când se va împlini termenul de cinci ani de când a fost dat în folosinţă primul lot de locuinţe. Funcţionarii publici din Primăria Craiova au menţionat că nu ştiu cu exactitate care vor fi etapele ce trebuie parcurse până când legea nu va fi publicată în Monitorul Oficial. Edilul-şef, Antonie Solomon, este însă de părere că tinerii nu se vor înghesui să achiziţioneze o locuinţă ANL, mai ales că este vorba de preţuri destul de mari. Primarul a explicat că dacă ar fi în situaţia acestor craioveni nu ar cumpăra. „Eu nu aş lua o astfel de locuinţă la suma la care ar trebui să fie vândută. Preţurile sunt prea mari! Şi aşa cred că vor reacţiona şi tinerii. Nu vor da atâţia bani pentru nişte locuinţe de la ANL“, a menţionat Antonie Solomon.

Sume piperate pentru ANL-uri Sumele la care vor fi vândute locuinţele au fost aproximate pentru GdS de experţi imobiliari. Potrivit Niculinei Otovescu, directoarea unei agenţii imobiliare din Craiova, preţul unei garsoniere se va situa în jurul sumei de 160 de mii de lei, iar un apartament cu două camere va costa 26

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 17 minute
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Dacian Cioloș, favorit pentru șefia SRI sau SIE. Nicușor Dan vrea un civil cu experiență la conducerea serviciilor

Gandul acum 14 minute
Fostul lider USR-PLUS și fostul premier al României în guvernul tehnocrat, Dacian Cioloș, are cele mai mari șanse să ocupe șefia unuia dintre cele două servicii de informații, respectiv SRI sau SIE, spun surse politice pentru Gândul. Întrebat în con

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 31 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 2 ore
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 31 minute
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare, aprobată

Mediafax acum 32 minute
Strategia Națională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare și Cerebrovasculare 2025-2030 (SNBCC) aprobată prin această Hotărâre a Guvernului urmărește creșterea nivelului de sănătate a populației și de reabilitare medicală a pacienților cu afecți

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Sondaj INSCOP: 46% dintre români cred că statul este vinovat pentru situaţia lor actuală

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproape jumătate dintre români cred că statul poartă o mare parte din vină pentru situaţia lor actuală, conform ediţiei a II-a a Barometrului Informat.ro – Inscop Research realizate în perioada 20-26

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

32°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°