Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionel Manţog, consilier juridic la BATS Rovinari

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 august 2007 ·

Fostul secretar de stat din Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC), Ionel Manţog, şi-a reluat ieri activitatea în funcţia de consilier juridic la Baza de Aprovizionare şi Transport Servicii (BATS) Rovinari, aflată în subordinea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO). Manţog a revenit în câmpul muncii după ce o perioadă de aproximativ două luni s-a aflat în concediu medical, timp în care se plimba prin centrul oraşului Târgu Jiu sau participa la conferinţele de presă ale PD Gorj, organizaţie pe care o conduce. După ce şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat, Manţog a fost director economic al SNLO între august 2006 şi mai 2007, postul acestuia fiind desfiinţat de noua conducere, prin reorganizare.

Cosmin Popescu, în proces cu SNLO Urmaşul lui Manţog în postul de secretar de stat, Cosmin Popescu, care a ocupat şi el funcţia de director de resurse umane al SNLO, lucrează acum ca şi consilier juridic la altă subunitate subordonată SNLO, din zona Motru. Acesta parcurge în fiecare zi 40 km pentru a ajunge la locul de muncă. Popescu, care este şi secretar general al PD Gorj, fiind omul de încredere al lui Ionel Manţog, a dat în judecată SNLO, pe motiv că înlocuirea lui din funcţie s-a făcut în mod ilegal. Acesta a avut câştig de cauză în prima instanţă de judecată, dar SNLO a declarat recurs, procesul fiind încă în curs de judecare. În cazul în care va câştiga, fostul secretar de stat va primi şi despăgubiri băneşti pentru perioada în care nu şi-a exercitat funcţia. Fostul secretar de stat din Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC), Ionel Manţog, şi-a reluat ieri activitatea în funcţia de consilier juridic la Baza de Aprovizionare şi Transport Servicii (BATS) Rovinari, aflată în subordinea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO). Manţog a revenit în câmpul muncii după ce o perioadă de aproximativ două luni s-a aflat în concediu medical

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Nicuşor Dan, după ce USR i-a retras sprijinul Elenei Lasconi. „Eu cred că a fost o decizie corectă”. / „Nu am avut nicio legătură”

Gandul acum 9 ore
Candidatul independent la prezidențiale Nicuşor Dan a declarat vineri, după ce USR a decis să îi retragă sprijinul Elenei Lasconi, că el crede că a fost o decizie corectă. El a a precizat că nu a avut nicio legătură cu această decizie, însă, evident

Open AI îl dă în judecată pe Elon Musk pentru „tactici de rea-credință”

Adevarul acum 8 ore
OpenAI a intentat un proces împotriva cofondatorului Elon Musk, acuzându-l că încearcă să blocheze dezvoltarea companiei pentru a câștiga control asupra celor mai avansate tehnologii AI.

Iaşi: O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi după ce o maşină a fost lovită de un tren, la Podu Iloaiei

News.ro acum 7 ore
O femeie a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, vineri seară, după ce autoturismul în care se aflau a fost lovit de un tren, în oraşul Podu Iloaiei din judeţul Iaşi. Conform ISU, în tren se aflau 11 pasageri care nu au avut nevoie de îngrijiri medic

Estonia a confiscat un petrolier rusesc în Marea Baltică. Ambarcațiunea face parte din flota fantomă a Moscovei

Adevarul acum 10 ore
Autoritățile estoniene au reținut și urcat la bordul unei nave aflate în Marea Baltică, care aparține flotei-fantomă a Rusiei, a anunțat vineri, 11 aprilie, ministrul estonian al economiei și infrastructurii, Kristen Michal.

Video Cel puţin trei morţi, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o mașină în Florida

Adevarul acum 10 ore
Trei persoane au murit vineri în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni de tip Cessna 310R în apropierea aeroportului de la Boca Raton, în Florida, la scurt timp după ce a decolat de pe acest aeroport.

AEP lansează campania „Informează-te corect și doar din surse oficiale” pentru prezidențiale

Mediafax acum 12 ore
Campania își propune să informeze publicul despre efectele nocive ale răspândirii conținutului fals și manipulator în mediul online asupra alegerilor libere și corecte, precum și să prevină fenomenele din sfera dezinformării care pot influența parti

Zelenski le cere aliaților occidentali încă zece sisteme Patriot: „Lumea liberă le are”

HotNews acum 11 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut vineri aliaților occidentali să furnizeze urgent sisteme suplimentare de apărare antiaeriană, subliniind că Ucraina are nevoie de încă zece baterii Patriot pentru a face față amenințărilor ruse. A

Şapte noi discipline opţionale școlare au fost incluse în oferta naţională

Adevarul acum 8 ore
Şapte noi discipline opţionale au fost incluse în oferta naţională de studiu, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, publicat în Monitorul Oficial.

MAE, atenţionare de călătorie pentru sâmbătă, în Republica Serbia - miting de amploare în Belgrad şi în alte oraşe mari

News.ro acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale rutieră că în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Belgrad, capitala ţării, este pr

Crin Antonescu, la Chişinău: Dacă eu voi fi preşedinte al României şi voi fi, nu veţi avea la Palatul Cotroceni un prieten, veţi avea un frate! / Un preşedinte indiferent la Bucureşti, care întoarce spatele Europei, e un dezastru pentru Rep. Moldova

News.ro acum 11 ore
Crin Antonescu, candudatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Chişinău, că dacă va fi preşedinte al României şi va fi, nu vor avea la Palatul Cotroceni un prieten ci vor avea un frate. El i-a îndemnat pe moldove

Vremea

București
acum

sâm.

4°/12°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
mar.

6°/16°
Iasi
acum

sâm.

0°/9°
dum.

4°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/13°
dum.

5°/10°
lun.

6°/10°
mar.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/12°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
mar.

8°/10°
Timisoara
acum

sâm.

4°/16°
dum.

4°/19°
lun.

11°/19°
mar.

11°/13°