Cavaleria, arma elitelor, spiritul eroic, atributul celor care cu mândrie se numeau cavaleri, îşi spune astăzi povestea din paginile de istorie, din însemnările celor care purtau numele de cavaleri.Au ştiut să descalece şi să lupte cu eroism, executând manevre îndrăzneţe şi eficace. „Arma bravilor“, nimeni alta decât cavaleria, căci despre ea este vorba, ar trebui să primească, după spusele profesorului Ionel Turcin, şi „elementul spectaculos al acţiunii ei specifice: bărbăţia şi neînfricarea trupelor călări, impetuozitatea acţiunilor lor pe câmpul de luptă, contopirea cu calul «combatant», înzestrat cu putere spirituală şi «suflet»“. Faptele lor măreţe impresionează şi astăzi. Este suficient să amintim de toamna anului 1916, când s-au petrecut acte de eroism care fac onoare cavaleriei române.

Povestea lor „Chemaţi de la plug la lagăr, de la lagăr pe câmpul de război şi de aici la frontiere, roşiorii şi călăraşii români au adus jertfe enorme pe altarul Patriei. Ei au excelat printr-o bravură extraordinară, printr-o artă admirabilă de război... şi au lăsat drept moştenire cele mai glorioase tradiţii“, menţionează Nicolae Densuşeanu în „Originea şi importanţa istorică a cavaleriei române“. Vin să-i susţină afirmaţiile faptele care stau mărturie în cărţile de istorie. Printre ele, şi Luptele de la Robăneşti, în care o brigadă de Roşiori şi-a plătit tributul către ţară, înroşindu-i ţarinile cu sânge tânăr de cavaler. De acolo, din acel sat al Olteniei, ca dintr-o îndepărtată legendă, se aud, parcă, sunetul unei trompete şi comanda: „Pentru atac şi lancea în cumpănire, marş-marş!“. În strigăte, începea cursa către moartea nemuritoarei şarje de la Robăneşti. La acea vreme, toate aceste lucruri nu contau. Era o onoare să faci parte din şarjă, era visul tuturor cavaleriştilor, acea poezie a bătăliei în care călăreţul şi calul se contopeau într-o singură fiinţă, în