Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care e centrala termică de care ai nevoie? (I)

Publicat in Adevarul, duminică 12 august 2007 ·

Pentru a putea alege o centrală termică mai apropiată de nevoile noastre, trebuie în primul rând să ştim care sunt tipurile şi modul în care se utilizează ele. Există centrale cu tiraj

Pentru a putea alege o centrală termică mai apropiată de nevoile noastre, trebuie în primul rând să ştim care sunt tipurile şi modul în care se utilizează ele. Există centrale cu tiraj forţat, cu tiraj natural, în condensare sau cu boiler încorporat. Care este cea mai potrivită pentru locuinţa ta?

În general, atunci când îţi achiziţionezi o centrală termică, vânzătorul trebuie să îţi recomande una în funcţie de necesarul de căldură al locuinţei tale. Îi spui câţi metri pătraţi are casa ta şi el îţi recomandă o centrală de un anumit număr de kilowaţi. De obicei, pentru apartamente sunt recomandate centralele de până în 28 de kilowaţi, iar peste această valoare se încadrează centralele pentru case şi vile. Pentru casele de vacanţă de la munte sunt recomandate centralele pe lemne sau cărbuni, mai ieftine şi mai economice decât cele pe gaz.

Centrala termică cu tiraj natural. Aerul necesar arderii este preluat direct din camera în care se află centrala propriu-zisă. Gazele rezultate în urma arderii sunt evacuate printr-un coş, acestea fiind condiţiile de funcţionare, iar camera în care va fi amplasată centrala trebuie să aibă un volum suficient de mare pentru a asigura oxigenul necesar arderii (pentru a preveni consumarea întregii cantităţi de oxigen şi pericolul asfixierii persoanelor din camera în care este montată centrala, se va realiza pe un perete, către exterior, o grilă de transfer pentru accesul aerului proaspăt).

Avantaje: preţul este mai mic decât în celelalte cazuri (între 1.500 şi 2.500 de lei)

Dezavantaje: e necesară existenţa unui coş de fum.

Centrala termică cu tiraj forţat. Aerul necesar arderii este adus din exterior, prin int

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum o ora
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 2 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 2 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 2 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Paul Gascoigne, la terapie intensivă! » Care este starea fostului internațional englez

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Paul Gascoigne, 58 de ani, a leșinat în casă, unde a fost găsit către un prieten, care s-a și îngrijit ca fostul internațional englez să ajungă la spital.

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 2 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Paul Stănescu - „PSD trebuie să decidă urgent dacă mai rămâne la guvernare”. Se impune ședință de urgență în coaliție

Ziua Constanta acum o ora
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat astăzi, 21 iulie 2025, că se impune de urgență o ședință a coaliției pentru a discuta măsurile economice care, în opinia sa, afectează nejustificat administrațiile locale, investițiile publice și

SuperLiga: Atacantul Andrei Ivan pleacă de la Universitatea Craiova

HotNews acum 28 minute
Universitatea Craiova şi atacantul Andrei Ivan au decis, de comun acord, încetarea raporturilor contractuale, scrie News.ro. Cariera lui Andrei se confundă cu ceea ce înseamnă Ştiinţa Craiova, echipa la care a visat dintotdeauna să joace. El a reuşi

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

30°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°