Noului premier britanic, Gordon Brown, i se datoreaza prima crestere in popularitate a Partidului Laburist de la inceputul razboiului din Irak, indica un sondaj de opinie publicat de The Sunday Times, citat de Agentia Reuters, consultata de Rompres.
Brown, care a preluat puterea de la Tony Blair in data de 27 iunie, a ajutat Partidul Laburist sa castige un avans de zece puncte procentuale in fata oponentilor din Partidul Conservator, precizeaza sondajul realizat de YouGov.
Acest sondaj - precum si un altul, care prezinta tot o crestere a popularitatii laburistilor - ar putea alimenta zvonurile privitoare la posibilitatea ca Brown sa ceara alegeri generale anticipate.
Potrivit sondajului YouGov, Partidul Laburist a crescut cu doua puncte fata de luna trecuta, avand acum 42 de procente, in vreme ce Partidul Conservator a pierdut un procent, ajungand la 32 de procente. Liberal-democratii, al treilea partid important din Marea Britanie, are 14 procente, conform sondajului.
Acesta este cel mai mare avans pe care l-a avut Partidul Laburist fata de oponentii sai din noiembrie 2002, inaintea deciziei lui Blair de a sprijini razboiul purtat de americani in Irak. Noului premier britanic, Gordon Brown, i se datoreaza prima crestere in popularitate a Partidului Laburist de la inceputul razboiului din Irak, indica un sondaj de opinie publicat de The Sunday Times, citat de Agentia Reuters, consultata de Rompres.
Brown, care a preluat puterea de la Tony Blair in data de 27 iunie, a ajutat Partidul Laburist sa castige un avans de zece puncte procentuale in fata oponentilor din Partidul Conservator, precizeaza sondajul realizat de YouGov.
Acest sondaj - precum si un altul, care prezinta tot o crestere a popularitatii laburistilor - ar putea alimenta zvonurile privitoare la posibilitatea ca Brown sa ceara alegeri genera