Presedintii american George W. Bush si francez Nicolas Sarkozy au subliniat, sambata, trainicia prieteniei dintre Statele Unite si Franta, evocand la trecut diferendul cu privire la razboiul din Irak care a provocat grave tensiuni intre cele doua tari, transmite AFP, consultata de Rompres.
"Franta si Statele Unite sunt practic aliate si prietene de 250 de ani", a declarat Sarkozy la sosirea sa la resedinta familiei Bush din Kennebunkport, pentru prima intalnire in SUA dintre cei doi dupa preluarea functiei de catre Sarkozy.
"Cand vezi, pe tarmul atlantic, toate cimitirele cu cruci albe, acestea sunt ale tinerilor americani veniti sa moara pentru noi. Este ceva mult mai important decat domnul Sarkozy si domnul Bush", a mai afirmat seful statului francez elogiind "marea democratie" americana.
"Si atunci, suntem oare de acord asupra tuturor problemelor? Nu, fiindca intr-o familie pot exista si dezacorduri. Dar suntem in aceeasi familie, acesta este adevarul", a precizat Sarkozy.
"Noi avem relatii bune cu Franta. Evident, am avut dezacorduri...cu privire la Irak in special, dar eu nu am permis niciodata ca dezacordurile sa ne impiedice sa gasim alte mijloace pentru a conlucra", a declarat la randul sau presedintele George W.Bush.
Sarkozy, care a petrecut doua ore la resedinta privata a familiei Bush, si-a scuzat sotia ca nu a putut sa-l insoteasca, spunand ca sufera de o angina rebela. Presedintii american George W. Bush si francez Nicolas Sarkozy au subliniat, sambata, trainicia prieteniei dintre Statele Unite si Franta, evocand la trecut diferendul cu privire la razboiul din Irak care a provocat grave tensiuni intre cele doua tari, transmite AFP, consultata de Rompres.
"Franta si Statele Unite sunt practic aliate si prietene de 250 de ani", a declarat Sarkozy la sosirea sa la resedinta familiei Bush din