Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a plasat, la sfârşitul săptămânii, sub supraveghere, cu perspectivă negativă, ratingul “B” al CFR Marfă, pentru datoriile pe termen lung, ca urmare a nivelului redus de lichidităţi, înainte de răscumpărarea unor obligaţiuni de 120 milioane euro.
Obligaţiunile urmează să fie răscumpărate în luna decembrie a acestui an. “Cu toate că CFR Marfă a început negocieri pentru refinanţare cu potenţiali creditori şi a primit unele angajamente în acest sens, acestea nu acoperă complet deficitul de lichidităţi”, a declarat Eugene Korovin, analist al S&P, într-un comunicat.
Evenimentele recente de pe pieţele internaţionale de capital amplifică temerile legate de expunerea companiei la riscurile de refinanţare, potrivit S&P. “În următoarele trei luni este posibilă o modificare în sens negativ a ratingului, dacă CFR Marfă nu va reuşi, în această perioadă, să-şi asigure lichidităţi suficiente pentru răscumpărarea obligaţiunilor”, a adăugat Korovin. (L.H.)
Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor’s a plasat, la sfârşitul săptămânii, sub supraveghere, cu perspectivă negativă, ratingul “B” al CFR Marfă, pentru datoriile pe termen lung, ca urmare a nivelului redus de lichidităţi, înainte de răscumpărarea unor obligaţiuni de 120 milioane euro.
Obligaţiunile urmează să fie răscumpărate în luna decembrie a acestui an. “Cu toate că CFR Marfă a început negocieri pentru refinanţare cu potenţiali creditori şi a primit unele angajamente în acest sens, acestea nu acoperă complet deficitul de lichidităţi”, a declarat Eugene Korovin, analist al S&P, într-un comunicat.
Evenimentele recente de pe pieţele internaţionale de capital amplifică temerile legate de expunerea companiei la riscurile de refinanţare, potrivit S&P. “În următoarele trei luni este posibilă o modificare în sens negativ a ratingului, dacă CFR Marfă