Acea prezenţă feminină, care poartă o coasă demontabilă în poşetă, a reuşit să-şi ia o consistentă revanşă pentru toate glumele suportate ani în şir din partea imprevizibilului

Acea prezenţă feminină, care poartă o coasă demontabilă în poşetă, a reuşit să-şi ia o consistentă revanşă pentru toate glumele suportate ani în şir din partea imprevizibilului scriitor-jongler Dino Buzzati. În 1972, la o clinică din Milano, sinistra apariţie a reuşit să-l secere pe Buzzati, la fel cum acesta îl secerase anterior pe eroul din nuvela sa "Şapte etaje". "Aşa, ca să ai la ce medita în Viaţa de apoi!", o fi rostit cucoana înfundat, printre obişnuitele-i chicoteli.

Dar dacă Moartea n-a fost tocmai gingaşă cu Dino Buzzati, în schimb Viaţa s-a arătat o doamnă ireproşabilă, scutindu-l de un destin asemănător cu al lui Giovanni Drogo, nefericitul personaj din "Deşertul tătarilor".

Ultimul deşert buzzatian, cu o întindere de 237 de pagini, datează din 2002 şi ţine de "Biblioteca Polirom", pe atunci coordonată de Denisa Comănescu. Convingându-ne că nu doar fotbaliştii pot fi subiect de transferuri spectaculoase, între timp, doamna coordonatoare a obţinut azil editorial la pieptul lăptos al lui Liiceanu. Preţul cărţii este 13,50 RON, traducerea aparţinându-i Niculinei Benguş.

Cu bocceluţa plină de iluzii, soseşte junele locotenent Giovanni Drogo în Fortăreaţa Bastiani, situată undeva în munţi, pe-acolo pe unde se agaţă harta-n cui. "E o fortăreaţă de categoria a doua", află încă de la sosire; o fortăreaţă second-hand, a cărei misiune e să asigure liniştea ţării, la o frontieră unde teoretic s-ar putea întâmpla multe, dar practic nu se întâmplă nimic. În faţa ei "se întinde un deşert nesfârşit": deşertul tătarilor. În ciuda denumirii optimiste, este complet inutil să aştepţi să năvălească vreodată vreun tătar, oricât de pirpiriu, din acest pustiu; ca să nu mai vor