Ca să amenajezi decent o curte de 150 mp, ai nevoie de pricepere şi circa 200 de lei În magazinele de grădinărit există unelte de tot felul - de săpat, de udat sau de tăiat. Înainte de
Ca să amenajezi decent o curte de 150 mp, ai nevoie de pricepere şi circa 200 de lei
În magazinele de grădinărit există unelte de tot felul - de săpat, de udat sau de tăiat. Înainte de a te apuca să cari scule de la magazinele de bricolaj la tine în magazie, fă-ţi o listă cu sculele necesare, în funcţie de ce îţi doreşti să ai în grădină. Aprovizionează-ţi magazia cu produse esenţiale de bună calitate - unelte pe care le vei folosi ani la rând. Nu îţi încărca spaţiul cu scule pe care nu le vei folosi niciodată. Gândirea de genul "lasă, că nu se ştie când îmi va trebui o greblă sau o sapă" e costisitoare.
În magazinele de bricolaj există truse sau seturi de scule pentru grădinărie la preţuri atractive, la promoţie sau care se dau împreună cu un bonus (un ghiveci de flori, o pereche de mănuşi de grădină sau alte accesorii). Specialiştii nu recomandă aceste seturi celor care chiar au de gând să muncească în grădină. "De cele mai multe ori sunt obiecte făcute prost, din materiale de o calitate îndoielnică şi care nu vor rezista în timp", spune un consultant în materie de grădinărit de la o firmă de profil.
De exemplu, într-un magazin din Bucureşti există un set de scule pentru grădinărit la "senzaţionalul preţ de numai 54 de lei". Preţul este rezonabil, însă aceste scule nu vor rezista în timp. Setul are şapte unelte de grădinărit şi se livrează împreună cu o geantă de bumbac, drept bonus. În fapt, ai doar trei scule (grebla şi cele două săpăligi) plus o pereche de mănuşi, o foarfecă, fir de grădinărit şi pulverizator de apă. Toate aceste scule luate separat costă mai mult cu 2-3 lei, însă poţi alege metalul din care sunt confecţionate, lemnul din care sunt const