Recunosc că fac parte din grupul celor care nu işi pot incepe ziua fără o ceaşcă de cafea. Mai mult, susţin că nici măcar nu mă trezesc din somn pănă cănd nu simt aroma emanată de  modesta mea cafetieră.
Recunosc că fac parte din grupul celor care nu işi pot incepe ziua fără o ceaşcă de cafea. Mai mult, susţin că nici măcar nu mă trezesc din somn pănă cănd nu simt aroma emanată de  modesta mea cafetieră. Aerosoli de cafea? Nici vorbă. Sunt o victimă inocentă a efectului placebo.
Incă o mărturisire. Mi se intămplă să cumpăr căte o carte doar fiindcă imi place cum sună titlul. Un exemplu recent: "Science Friction", o colecţie de editoriale semnate de Michael Shermer. Mai există incă un autor, Stephen Strauss, care foloseşte exact acelaşi titlu pentru rubrica sa. Amăndoi atacă o temă perenă, efectul placebo.
Originea, psalmul 116, versetul 9, in latină: "Placebo Domino in regione vivorum", care a servit multe secole ca deschidere a primului antifon din vecernia de inmormăntare sau pomenire. Textul era căntat de prin secolul al XIII-lea, mai ales de către bocitorii mercenari.
Cu timpul, "placebo" a devenit un sinonim pentru "nesincer". Chaucer ii pomeneşte pe falşii lăudători: "Capelani ai diavolului, mereu căntănd placebo", in "The Canterbury Tales". Pe la sfărşitul secolului al XVIII-lea, cuvăntul incepe să se refere la medicamentele prescrise mai mult pentru plăcerea pacientului decăt pentru efectele lor curative. Prin anii â20 apare sintagma "efect placebo", care descrie diferenţa dintre efectul real al medicamentelor şi influenţa lor psihologică.
Deşi privit cu neincredere, efectul placebo s-a dovedit a fi util in proporţie de 90%, ca tratament al durerilor produse de angina pectorală, uneori pentru relativ multă vreme. Rezultate bune au fost observate şi in astm, herpes, rău de mare şi multe, multe altele.
