"O treime din izvoarele de apă minerală ale Europei se află pe teritoriul RomÃniei", am auzit la televizor în zilele acelea cu "cod roşu", cînd nu se mai găsea apă minerală în supermarketuri. Mă rog, chestie de organizare: aşa cum ninsorile vin mereu "pe neaşteptate" şi îi surprind pe primari fără utilaje de deszăpezire, canicula i-a prins pe producătorii de apă minerală cu capacităţi de producţie şi transport insuficiente. Au ratat astfel ocazia de a face un profit mai bun. Dar ideea că stăpînim o treime din apa minerală a Europei rămîne şi ne gîdilă orgoliul în continuare: avem potenţial, cum s-ar zice în fotbal.
Peste cîteva zile, am văzut la Realitatea TV un reportaj despre starea turismului balnear: Călimăneşti, Govora, Căciulata şi alte staţiuni intrate în conştiinţa publică şi chiar în istoria literaturii (căci, încă din secolul al XIX-lea, alcătuiesc decorul unor scrieri, majore sau minore, ale unor autori importanţi) zac acum în paragină. Reportajul prezenta diverse personaje (primari, administratori etc.) care aveau tot felul de explicaţii şi justificări ale dezastrului: clădirile sînt revendicate de foştii proprietari, nu s-a investit, statul nu s-a implicat, "baronii balneari" au alte interese, industria farmaceutică e prea puternică pentru a o putea învinge cu nămoluri şi ape sulfuroase etc. Preşedintele asociaţiei patronilor din turismul balnear a spus însă că acum "e un moment bun" pentru staţiunile cu pricina: avem potenţial. Iar ele vor redeveni, nu-i aşa, perle ale turismului romÃnesc, un brand cu care să atragem Europa. Şi iar gîdilat, şi iar orgoliu...
Presa de toate felurile deplînge, de cînd a venit vara, faptul că "romÃnii preferă litoralul bulgăresc şi turcesc". Asta pentru că la noi nu s-a investit, "există alte interese", preţurile sînt prea mari, n-avem servicii bune etc. Dar - aţi ghicit - staţiunile noastre de la Marea
