In primul interviu acordat după numirea ca senior advisor la Fondul Monetar Internaţional, Mihai Tănăsescu analizează pentru Jurnalul Naţional riscurile şi potenţialele probleme din economia romănească.
Banul public se cheltuieşte accelerat
"Creşterea pensiilor trebuie să fie sustenabilă"
Creşterea pensiilor nu poate ţine pasul cu majorarea foarte rapidă a salariilor, iar autorităţile cheltuiesc banii publici intr-un ritm din ce in ce mai accelerat. Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanţe şi actual senior advisor al FMI pentru Romănia, analizează pentru Jurnalul Naţional riscurile şi potenţialele probleme din economia romănească.
Jurnalul Naţional: In urmă cu două luni aţi renunţat la politică şi aţi schimbat fotoliul de parlamentar cu cel de senior advisor la Fondul Monetar Internaţional. Cum se vede economia romănească din postura de senior advisor FMI, departe de ţară şi de luptele şi interesele politice?
Mihai Tănăsescu: Ca membru al board-ului directorilor executivi ai FMI, am avut oportunitatea să analizez situaţiile economice din mai multe ţări, printre care şi ţări din regiunea Romăniei, cum ar fi Ungaria. Aş putea spune că, la nivel global, economiile ţărilor emergente sunt cele care asigură dinamismul creşterilor economice la nivel mondial. In acelaşi timp, stabilitatea economică şi nivelul calitativ sunt imprimate de ţările dezvoltate. Această contradicţie face ca astăzi cea mai mare dezbatere in cadrul FMI să fie legată de modul in care noile state emergente işi vor mări rolul şi influenţa in această lume aflată in proces de globalizare. Este posibil ca acest lucru să poată fi realizat prin mărirea cotei de participare. Dezbaterea este departe de a fi finalizată. Discuţia principală se poartă in jurul modului de calcul al puterii fiecărui participant, plecănd de la ponderea diferiţilor indicatori in formula de