Antrenorul Gheorghe Tadici a mizat pe junioare în întâlnirea cu HC Baia Mare.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a debutat cu o victorie în turneul amical disputat la Zalău. Chimistele au întâlnit o formaţie incomodă, HC Baia Mare, iar tehnicianul Tadici a decis să nu mizeze pe Luca, Ardean, Huţupan, Gâlcă şi Maier, în timp ce Meiroşu a jucat numai prima repriză. Chiar şi în aceste condiţii, chimistele s-au impus lejer, cu 38-24. Principala marcatoare a campioanelor a fost Clara Vădineanu, cu opt reuşite, secondată de Gheorghe şi Meiroşu, fiecare cu câte cinci goluri. Gheorghe Tadici şi Pope Sevişteanu le-au aruncat în luptă pe junioarele aduse la echipa mare, Smedescu, Teodorescu, Ursachi şi Băbeanu evoluând pe aproape toată durata întâlnirii. „Este un turneu de verificare, este normal să mizăm pe handbalistele tinere şi să nu le forţăm pe restul fetelor. Oricum, echipa a jucat bine, cred că o spune şi scorul înregistrat pe tabela de marcaj“, a concluzionat vicepreşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru“. Aseară, Oltchim a evoluat contra constănţenelor de la Tomis, urmând să termine turneul astăzi, la ora 12.00, în faţa lui HC Zalău. În cealaltă partidă a primei zile, Tomis a trecut de Zalău cu 26-24.
Şi Alice a plecat la Viena
În timp ce colegele lor joacă la Zalău, Steluţa Luca şi Valentina Ardean Elisei au luat drumul Austriei. Ambele jucătoare de bază ale Oltchimului vor face ample investigaţii medicale şi câteva zile de recuperare, după accidentări mai vechi. „Trebuia să meargă doar Stela, dar am trimis-o şi pe Elisei. Sperăm să fie apte de joc în septembrie, atunci când ne aşteaptă meciuri de foc“, a mai spus vicepreşedintele chimist, Petre Berbecaru. Ambele handbaliste au plecat în capitala Austriei cu maşina vicepreşedintelui clubului, Andrei Luca.
Meiroşu, sărbătorită în cantonament
Adina Meiroşu şi-a serbat ziua de