Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghiduri pentru bolnavii cu scleroză multiplă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 13 august 2007 ·

Două ghiduri pentru bolnavi, dar şi pentru specialiştii în scleroză multiplă au fost editate şi lansate sâmbătă, la Craiova, de Societatea de Scleroză Multiplă din România (SSMR). Cele două instrumente de lucru standardizat sunt primele de acest gen apărute în ţara noastră. Ele au fost întocmite de specialişti din domeniul medical, psihologic, asistenţă socială, juridic, precum şi de reprezentanţi ai pacienţilor şi s-au dovedit foarte utile, fiind implementate până în prezent în mai multe judeţe din ţară. Prin elaborarea acestor ghiduri, finanţate de USAID (Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională), autorii urmăresc îmbunătăţirea calităţii serviciilor medico-sociale oferite bolnavilor, după cum a menţionat Daniela Vasiloiu, preşedinta sucursalei craiovene a SSMR: „În România există puţine servicii socio-medicale la care au acces persoanele afectate de boli cronice, iar multe dintre acestea nu îndeplinesc standardele de calitate necesare şi nu implică pacientul în rezolvarea problemelor cu care se confruntă“.

Ce este scleroza multiplă Scleroza multiplă este o boală neurologică cronică, ale cărei mecanisme nu sunt cunoscute în totalitate. Se ştie că este o boală autoimună, în urma căreia organismul îşi atacă propriile celule (mielina). Ea afectează sistemul nervos central (creierul şi măduva spinării), cu implicaţii fizice (oboseală, probleme de vedere, pierderea echilibrului, dificultăţi de deplasare, paralizii parţiale sau complete etc.) şi emoţionale. Scleroza multiplă nu este în nici un caz o boală psihică, fatală, ereditară sau contagioasă, aşa cum crede multă lume. Boala nu se poate vindeca. În România există totuşi un program naţional care oferă gratuit medicaţie celor care suferă de scleroză multiplă. Acest tratament nu stopează boala, dar îmbunătăţeşte starea bolnavilor. În lume se fac cercetări pentru găsirea unui tratament eficient. Există speranţe

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţia planşeului de la Piaţa Unirii va fi discutată în Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă

Mediafax acum 16 minute
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei, prefectul Mugur - Mihai Toader a convocat vineri Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, în şedinţă ordinară, pentru miercuri, 25 septembrie, la ora 14.00. Pe ordinea de zi sunt două puncte.

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 2 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Vucic anunţă că Serbia vrea sa cumpere un sistem de rachete „mai puternic decât HIMARS”

HotNews acum 38 minute
Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunţat vineri intenţia ţării sale de a achiziţiona un sistem de rachete superior celui american HIMARS, dezvoltând în acelaşi timp lansatoarele de rachete Oganj, de producţie internă, informează agenția sâr

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Ursula von der Leyen anunţă la Kiev un împrumut UE destinat Ucrainei în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat de activele ruseşti blocate

News.ro acum o ora
Uniunea Europeană (UE) vrea să acorde Ucrainei un împrumut în valoare de 35 de miliarde de euro, finanţat din profituri excepţionale generate de active ruseşti blocate în Europa, anunţă vineri la Kiev preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 5 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 4 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 4 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 7 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Vremea

București
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°