Se spune că într-o căsnicie primii 50 de ani sînt grei. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, grei sau uşori, primii 50 de ani au fost oricum, dar nu monotoni: departe de ceea ce consfinţea Tratatul de la Roma, fizionomia Uniunii, acum, în 2007, este - aşa cum observa José Manuel Barroso - combinaţia dintre diversitate în materie de limbaj, cultură şi istorie şi convergenţa valorilor de libertate şi dreptate. Următorii 50 de ani vor adeveri (sau nu) în ce măsură şi în ce fel această formulă poate deveni o forţă mondială acţionînd unitar, o putere economică solidară la pierdere şi la cîştig. Culegerea Uniunea Europeană. Următorii 50 de ani, publicată de Financial Times, cuprinde peste cincizeci de opinii, emise de politicieni, economişti, analişti politici, conducători ai unor mari companii despre viitorul unei construcţii fără precedent. Predicţiile parcurg drumul de la necesităţile concrete la elaborarea unor viziuni depăşind datele realităţii de azi, pentru a o pregăti pe cea de la sfîrşitul acestui secol XXI.

Cu regretul de a nu le putea reproduce pe toate, vom selecta cîteva dintre articolele din culegere, care ar putea deveni teme de meditaţie şi pentru electoratul din România. Curios, cele mai stimulatoare sînt cele ale euroscepticilor, pentru că ele produc necesitatea de a fi combătute cu argumente. Începem seria previziunilor legate de viitorul Europei cu articolul Alinei Mungiu-Pippidi, profesor de comunicare politică la SNSPA. (M. B.)

"Să lăsăm Europa să se întoarcă spre restul lumii"

- din cuvîntarea preşedintelui Comisiei Europene la Universitatea Europeană de la Istanbul, 12 iunie 2033 -

Cu cincizeci de ani în urmă, la Berlin, într-un moment de răscruce pentru istoria europeană, preşedintele Reagan a rostit un discurs istoric: el s-a adresat lui Mihail Gorbaciov, pe atunci preşedintele URSS, cerîndu-i să dărîme Zidul Berlinul