Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vin banii pentru rentierii codaşi

Publicat in GAZETA de SUD, luni 13 august 2007 ·

Persoanele care nu şi-au primit renta viageră aferentă anului 2006 trebuia să informeze Biroul Judeţean de Rentă Viageră Dolj până la 10 august. Zece persoane au anunţat până în prezent că se află în această situaţie. „Vineri am trimis la Bucureşti situaţia cu cele zece persoane din judeţ care nu şi-au primit încă banii. Ultima zi în care au venit solicitanţi a fost joi“, a declarat Remulus Chiţu, şeful Biroului Judeţean de Rentă Viageră Dolj. Acesta susţine că oamenii nu şi-au primit banii din cauză că renta a venit prin mandat poştal, iar unii beneficiari fie şi-au schimbat domiciliul şi nu au anunţat Biroul, fie nu au fost acasă când a venit poştaşul. „Am făcut demersurile necesare şi sperăm că aceste persoane îşi vor primi banii în două-trei săptămâni“, a explicat Chiţu.

Cine beneficiază de rentă viageră Potrivit reglementărilor în vigoare, beneficiarii rentei viagere agricole sunt persoanele de peste 62 de ani, care deţin în proprietate până la zece hectare de teren cu destinaţie agricolă, situat în extravilan, şi care vând sau arendează terenul, cu contract de vânzare-cumpărare sau de arendare, înregistrat la primării. Pentru a fi eligibili, după înstrăinarea sau arendarea pământului, aceştia trebuie să păstreze pentru folosinţa proprie o suprafaţă mai mică de 0,5 hectare.

În cazul vânzării, renta este de 100 de euro pe an, pentru fiecare hectar, în timpul vieţii proprietarului, iar în cazul arendării, de 50 de euro pentru fiecare hectar. „De la începutul anului şi până în prezent au fost depuse 600 de dosare, din care au fost validate 550“, a spus Remulus Chiţu. Acesta a explicat că, potrivit legislaţiei în vigoare, oamenii îşi vor primi banii anul viitor.

Persoanele care nu şi-au primit renta viageră aferentă anului 2006 trebuia să informeze Biroul Judeţean de Rentă Viageră Dolj până la 10 august. Zece persoane au anunţat până în prezent

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 17 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 54 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 14 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 16 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 54 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 18 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°