Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit opacă în a comunica procedura de alegere a noului Patriarh şi lista celor care vor vota. Clubul Român de Presă a solicitat BOR să fie transparentă în ce priveşte aceste detalii, dat fiind interesul publicului faţă de subiect. Am asistat chiar la un conflict verbal la televizor între preşedintele Clubului, Cristian Tudor Popescu, şi purtătorul de cuvînt al Patriarhiei. Au urmat o serie de articole vehemente în diferite cotidiene şi se pare că intrăm într-un fel de campanie electorală nedeclarată, care include şi atacuri sub centură în media.

De ce este presa interesată de alegerile din cadrul Bisericii şi de ce este atît de indignată de lipsa de transparenţă? La urma urmei, Biserica Ortodoxă Română este o asociaţie privată şi este treaba ei cum îşi organizează şi alege ierarhia. Sau nu este? Iată o dilemă interesantă: cît de publică este Biserica Naţională?

Nu am formulat întîmplător întrebarea în aceşti termeni. BOR a insistat ani de-a rîndul să fie recunoscută de lege în calitate de Biserică Naţională. Multă cerneală a curs, mulţi nervi s-au vărsat pe lîngă acest subiect. În România statul este despărţit formal de Biserică, dar relaţia dintre BOR şi statul român este cel puţin ambiguă şi deseori la limita acestei despărţiri. De fapt, BOR pică acum în propria capcană: nu poţi cere presei să te trateze ca un subiect de drept privat cînd ani în şir te-ai străduit să devii şi te-ai comportat în practică ca un subiect de drept public. Problema este că ierarhia BOR încearcă permanent să fie asimilată unei instituţii publice atunci cînd ar putea cîştiga ceva capital simbolic sau material de aici şi încearcă să fie asimilată unei organizaţii private atunci cînd este vorba să i se aplice anumite constrîngeri sau proceduri de responsabilizare.

Pentru a înţelege mai bine, să luăm cîteva exemple. Două au fost momentele