Un prieten, băgat până în gât în afaceri imobiliare, îmi dă un telefon şi-mi relatează, agitat, că se întâmplă ceva grav: în urmă cu vreo săptămână a aflat că un barosan de prin California a achiziţionat două fonduri de investiţii cu aproape 700 de miliarde de dolari (am auzit bine? - Da, mai mult de jumătate din PIB-ul nostru!) pe care după nici o săptămână le-a închis.
Efectele pe bursă au fost aproape instantanee şi n-a durat decât încă vreo două zile până ce ele s-au făcut simţite şi pe bursele europene. Stau şi mă întreb – zice amicul - cât va face „unda de şoc” până la noi. Şi ce se va în-tâmpla într-o economie ca a noastră, a cărei creştere se bazea-ză în special pe speculaţiile din domeniul imobiliar.
Un alt prieten, preşedinte de bursă, îmi explica deunăzi că el percepe tot mai des semnele care au condus, la începutul anilor ’90, la marea criză din America, unde băncile, împovărate de credite imobiliare, s-au trezit în portofolii cu o mulţime de imobile pe care nimeni nu mai dorea să le cumpere. La noi, creditul imobiliar ia un avânt nefiresc, fără a fi corelat cu alte elemente de dezvoltare care să susţină întregul proces. România a devenit o imensă piaţă imobiliară, în care se tranzacţionează fiecare metru pătrat la preţuri astronomice, complet necorelate cu realitatea economică. Procesul este amplificat de banii pe care-i aduc din afară cu scopuri speculative diferiţi investitori în căutare de beneficii rapide.
Aceste intrări întăresc artificial moneda naţională pe care o vor slăbi rapid o dată cu repartizarea investiţiilor, dublată de beneficii.
Dincolo de sectorul bancar, care trebuie să se aştepte la un cutremur similar cu cele care l-au zguduit în deceniul trecut, acest proces va afecta pe marii deţinători de terenuri, cei care au făcut averi uriaşe cumpărând în vrac şi vânzând la bucată, şi a căror avere se sprijină încă pe