Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se ştia din martie, dar nimeni nu s-a sinchisit

Publicat in Adevarul, luni 13 august 2007 ·

Dealul şi strada Aosta sunt situate în cartierul Furnica, în imediata apropiere a castelului Peleş, colina fiind "una din cele mai frumoase zone din Sinaia", apreciază arhitecţii. O porţiune Dealul şi strada Aosta sunt situate în cartierul Furnica, în imediata apropiere a castelului Peleş, colina fiind "una din cele mai frumoase zone din Sinaia", apreciază arhitecţii. O porţiune din acest deal s-a prăbuşit în noaptea de vineri spre sâmbătă, evenimentul fiind catalogat de arhitecţi drept un "dezastru ecologic". Principal vinovat: nepăsarea autorităţilor din Sinaia.

Potrivit unui comunicat al Ordinului Arhitecţilor din România, numeroşi locuitori ai oraşului Sinaia şi organizaţii civice atrag atenţia - de mai bine de trei ani - asupra "catastrofei ecologice iminente, declanşate de politica urbanistică riscantă a autorităţilor locale din Sinaia". În 3 martie 2007, arhitecţii români au adoptat şi o rezoluţie, pe care au înaintat-o atât Primăriei Sinaia, cât şi presei.

Organizaţiile de profil s-au mobilizat şi, la 2 iulie, a avut loc o conferinţă pe acest subiect, la care au participat inclusiv reprezentanţi ai autorităţii locale din Sinaia. Specialiştii au prezentat un studiu din care reieşea că Dealul Aosta este "în pericol iminent de prăbuşire".

Autorizările au continuat La numai două zile de la conferinţa de presă, pe 4 iulie 2007, Primăria din Sinaia a eliberat însă o nouă autorizaţie de construcţie, pe strada Aosta nr. 4, pentru o vilă cu demisol, parter şi două etaje. Lucrările antamate au declanşat alunecările de teren din acest weekend, când ploile au umezit pământul.

Cel puţin 30 de brazi dezrădăcinaţi au căzut, cu tot cu împrejmuire, iar alte porţiuni de teren au intrat în alunecare. Ceea ce s-a întâmplat vineri noapte era previzibil. Au greşit cei care au autorizat construcţiile şi biroul individual de arhitectură care a întocmit p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 29 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 2 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 25 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/35°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°