Dacă informaţiile furnizate de familii sînt corecte, Michelangelo Antonioni (94 de ani) a murit doar cîteva ore după Ingmar Bergman (89 de ani)... Vorba unei prietene de la Roma: "Ce se întîmplă?!"

Se întîmplă că amîndoi aveau o vîrstă foarte înaintată şi că morţile lor "în serie" pot fi o simplă coincidenţă... Desigur însă că nu cred asta; cînd am fost sunat de BBC - a doua zi după ce făcusem necrologul lui Bergman - pentru a face acelaşi lucru şi pentru Antonioni, nu m-am putut abţine să găsesc asemănări între cele două figuri tutelare ale cinematografului modern. Căci ele chiar există: de la cele mundane (amîndoi au murit "uşor, liniştiţi, împăcaţi") la cele mondene (amîndoi au fost iubiţi de femei superbe - Monica Vitti fiind un fel de Liv Ullmann meridională) şi pînă la cele "filozofice" (lipsa de comunicare - între bărbat şi femeie, la Antonioni, între bărbat şi femeie, dar şi între Om şi Dumnezeu, la Bergman) sau pur cinematografice (de la începuturi firesc de convenţionale la "(r)evoluţiile" estetice care i-au făcut inconfundabili).

După cum există deosebiri: Bergman a fost un anxios, un fel de "medieval" modern (vezi şi întoarcerea la Evul Mediu în două dintre cele mai cunoscute filme ale sale - A şaptea pecete şi Izvorul fecioarei), în vreme ce Antonioni a fost strictamente modern, fără nici un interes pentru trecut (Misterul de la Oberwald, adaptare după L’Aigle ¹ deux tŸtes de Cocteau, este excepţia care confirmă regula şi mai curînd un import livresc). Bergman era un mistic contrariat, care ştia dinainte că nu va găsi Răspunsul, dar totuşi îl căuta, pentru că resorturile profunde ale existenţei sale erau marcate de o matrice teologică (familie de pastor etc.); Antonioni era un ateu, mai mult angoasat decît anxios, pentru care marile spaţii urbane conţineau tot misterul de care avea nevoie. Bergman era un nordic nocturn iar lumea sa (