Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatuaţii şi analfabeţii n-au voie să doneze sânge

Publicat in GAZETA de SUD, luni 13 august 2007 ·

Persoanele pensionate medical, indiferent de diagnostic, ori cele care şi-au făcut tatuaje sau piercing-uri nu au voie să doneze sânge. Aceeaşi interdicţie a fost impusă şi celor care nu ştiu carte. Săptămâna trecută a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul nr.1193/2007 al ministrului sănătăţii, care priveşte atât informaţiile ce trebuie oferite donatorilor de sânge, cât şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a putea dona sânge. Actul normativ precizează că este obligatorie furnizarea, prin materiale de informare-educare uşor de înţeles, a informaţiilor despre importanţa sângelui, despre procesul de donare şi beneficiile pacientului transfuzat. Donatorii trebuie să fie informaţi că se pot răzgândi sau că pot renunţa în cursul procesului de donare. Actul normativ stabileşte că donarea de sânge în România este voluntară şi neremunerată. Donatorii nu pot primi recompense materiale, cum ar fi premii în bani, gratificaţii salariale, pensie de stat sau ajutor social. Donatorul este obligat să-şi declare antecedentele medicale, să semneze şi să completeze un chestionar-tip. Interdicţii de donarePotrivit normelor, nu pot dona sânge persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare, ale sistemului nervos central, care au tendinţa patologică la sângerare, care suferă de afecţiuni ale tractului gastrointestinal, ale tractului genito-urinar, de afecţiuni hematologice, renale, metabolice şi endocrine, ale sistemului respirator, de alergii, de afecţiuni dermatologice sau au anumite boli profesionale, infecţioase şi parazitare, precum şi afecţiuni maligne. De asemenea, sunt excluse de la donare persoanele care au consumat droguri sau cele care au primit transfuzii cu sânge pe teritoriul Africii începând din anul 1977. De asemenea, nu pot dona sânge persoanele care s-au născut sau au locuit în Camerun, Ciad, Congo, Guineea Ecuatorială, Gabon, Niger sau Nigeria sau

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum o ora
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum 44 minute
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum 28 minute
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 10 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 7 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 6 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 8 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°