Bătălia pentru postul de consilier pe problemele romilor, de departe cel mai disputat din staff-ul proaspătului prefect, Silviu Dumitru, a fost tranşată ieri cu poalele în cap la prefectură. Însoţiţi de câte o „galerie“, Ilie Bambaloi, alias Nelson, consilierul fostului prefect Nicolae Giugea, şi Velcu Năzdrăvan, veşnicul contracandidat al acestuia, au cerut să-l vadă pe prefect pentru a stabili persoana care va deţine funcţia mult dorită de ambii. Nici unul nu a avut însă succes. Potrivit consilierului Ovidiu Dumitrana, postul a fost desfiinţat, iar un reprezentant pe problemele romilor va fi ales în mod democratic de ONG-uri în cadrul Biroului Judeţean pentru Romi. „A fost o întâlnire. Au solicitat o întrevedere cu domnul prefect, însă nu a putut să-i primească. Le-am explicat că bătaia e fără rost pentru că postul de consilier pe problemele romilor nu mai există.
Problema a fost preluată de Biroul Judeţean pentru Romi, care e înfiinţat de guvern şi funcţionează în cadrul prefecturii. Avem de gând să strângem ONG-urile pe problemele romilor pentru a-şi vota un reprezentant în acest birou, urmând ca noi să-l completăm cu doi experţi din cadrul prefecturii“, a spus Ovidiu Dumitrana. Bătălia pentru postul de consilier pe problemele romilor, de departe cel mai disputat din staff-ul proaspătului prefect, Silviu Dumitru, a fost tranşată ieri cu poalele în cap la prefectură. Însoţiţi de câte o „galerie“, Ilie Bambaloi, alias Nelson, consilierul fostului prefect Nicolae Giugea, şi Velcu Năzdrăvan, veşnicul contracandidat al acestuia, au cerut să-l vadă pe prefect pentru a stabili persoana care va deţine funcţia mult dorită de ambii. Nici unul nu a avut însă succes. Potrivit consilierului Ovidiu Dumitrana, postul a fost desfiinţat, iar un reprezentant pe problemele romilor va fi ales în mod democratic de ONG-uri în cadrul Biroului Judeţean pentru Romi. „A fost o înt