S-ar putea spune ca cele mai mari probleme sunt cele care nu par probleme deloc. Ma tot minunez de faptul ca multimea de legiuitori, adica toti acei oameni solemni dar neseriosi care scriu toate acele acte la fel de solemne, precum si unii dintre cei care le comenteaza, nu par sa consulte o carte esentiala pentru ceea ce fac. Nu ma refer la Constitutie, la studii si tratate de orice fel.

Ma refer, pur si simplu, la dictionar. O multime de termeni si de expresii zboara vesel pe la televiziuni, prin luari de pozitie si prin documente de lucru; aterizeaza apoi fara probleme in acte oficiale, si nimeni nu pare sa se intrebe daca, in contextul in care sunt folosite, inseamna ceea ce-ar trebui sa insemne.

“Reforma”, de exemplu. Termenul inseamna, pe scurt, sa schimbi o stare de lucruri in mai bine. Simplu. Se pot deduce de aici urmatorii pasi pentru infaptuirea oricarei reforme, indiferent de domeniu. Intai trebuie sa definesti notiunea de “bine” in contextul respectiv, sa ai un tel limpede ca sa poti determina directia care reprezinta un progres fata de situatia actuala.

Apoi trebuie sa constati si sa analizezi care sunt obstacolele de pe calea respectiva, ce merge rau si de ce. Si apoi, in fine, cum se pot depasi aceste obstacole, ce si cum trebuie facut ca lucrurile sa mearga bine.

Or, la noi se pare efectiv ca reforma inseamna a modifica ceva, nu conteaza ce. Telul ei este sa schimbe - legi, regulamente, ordine, organigrame si organizari. Isi propune sa genereze hotarari, ordine, acte, circulare etc., cu cat sunt mai multe cu atat e mai “profunda”. Reforma noastra nu produce rezultate, produce hartii.

Si haos.

--------------------------------------------------------------------------------

Acestea fiind zise, imi amintesc de regula stabilita foarte precis de una din profesoarele mel