Iulius Group a fost infiintat in 1991, dar Dascalu a iesit in evidenta dupa finalizarea mall-ului de la Iasi, care are o suprafata inchiriabila de 20.112 mp. Ulterior el s-a extins la Timisoara, unde detine un centru comercial cu o suprafata inchiriabila de 34.000 mp si Terra Center Timisoara, cu o suprafata inchiriabila de 8.000 mp.
Insa cum a ajuns Iulian Dascalu cel mai mare dezvoltator de centre comerciale din Romania? Majoritatea fondurilor au fost obtinute de la banci grecesti, precum Emporiki Bank, care a finantat in anul 2000 o parte din investitia de circa 7,6 mil. euro implicata de centrul comercial Iulius Mall din Iasi, primul proiect comercial de tip mall al Iulius. Ulterior, Emporiki Bank a finantat cu inca sase milioane de euro si extinderea din 2005 a centrului comercial din Iasi.
Banca elena a mai acordat un imprumut de 28 mil. euro pentru refinantarea centrelor comerciale Iulius Mall Iasi si inceperea lucrarilor la Iulius Mall Cluj. Legatura cu bancile grecesti a fost intermediata de Mitropolitul Moldovei Daniel, unul dintre sustinatorii omului de afaceri din Iasi, potrivit unor surse de pe piata.
In 2007, Iulius Group a obtinut un credit de 31,5 mil. euro de la banca greceasca Egnatia Bank pentru finantarea primei faze a unui proiect comercial de 100 mil. euro care va fi dezvoltat la Suceava.
Constructia Iulius Mall din Cluj-Napoca, cu o suprafata inchiriabila de 38.000 mp, care va fi deschis la sfarsitul lunii octombrie, a inceput in ianuarie 2006. Acesta va cuprinde si o componenta de birouri de clasa A de circa 7.200 mp, care necesita o investitie de 12 mil. euro.
Valoarea totala a investitiei se ridica la 60 de milioane de euro. Practic, pe piata clujeana, Dascalu a devenit competitorul direct al companiei Polus Transilvania, controlata de omul de afaceri Arpad Paszkany, patronul echipei de fotbal CFR Cluj.