Declansarea unui proces de reforma in Biserica Ortodoxa Romana nu va depinde doar de cel care va ajunge Patriarh, ci, in egala masura, si de modul in care se vor redistribui posturile de mitropoliti.
Convulsiile din Biserica la care asistam astazi ar fi putut fi evitate daca Statutul BOR ar fi fost aplicat in litera si-n spiritul sau. Nu este locul aici pentru o demonstratie de istorie contrafactuala, insa trebuie spus ca, teoretic, rolul Patriarhului este unul axat mai mult pe reprezentare.
Din punct de vedere decizional este egalul celorlalti membri ai Sinodului, un lucru trecut adesea cu vederea. Intr-un fel, pe buna dreptate, caci PF Teoctist ne obisnuise, dincolo de zimbetul blind pe care post-mortem, in ton cu medalia prezidentiala, i l-au descoperit patetic unele ziare, cu o imagine de stapin.
Se stia ca, desi oficial se faceau alegeri pentru orice post de episcop, nimeni nu era uns ierarh fara ca el sa agreeze persoana. Exceptia s-a produs doar in 2005, cind pe scaunul mitropolitan de la Sibiu a ajuns Streza, episcopul de Caransebes. IPS Daniel a aratat, cu sau fara voie, ca a devenit cel mai puternic din Sinod, iar masurile nu au intirziat.
IPS Bartolomeu, el insusi iritat de ambitia noului ales, tatal a cinci copii, si pe care il vedea ca pe un calugar part-time, a avut nevoie doar de o noapte pentru lobby ca PF Teoctist sa accepte „schisma ardeleana”, impartirea Mitropoliei Ardealului. O data ce omul IPS Daniel a fost lasat fara putere, ordinea canonica a fost restabilita.
Indiferent cine ii va urma in functie lui PF Teoctist, va fi departe de a se bucura de aceeasi influenta. Polarizarea actuala din Sfintul Sinod va continua si in perioada post electorala, poate chiar citiva ani, iar tabara al carei candidat va pierde va taxa orice incercare a Patriarhului de a-si depasi atributiile modeste stabi
