Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timpul valorează mai puţin decât banii

Publicat in GAZETA de SUD, marți 14 august 2007 ·

În secolul în care trăim, timpul este o „floare rară“, căreia nu ştim să îi apreciem valoarea, ocupaţi fiind până peste cap de obligaţiile vieţii cotidiene. Timpul pierde din ce în ce mai mult teren în faţa zeului „ban“, de care oamenii par din ce în ce mai cuceriţi. Cel puţin aşa reiese dintr-un studiu dat publicităţii de Journal of Consumer Research, care arată în mod clar că valoarea de achiziţie atribuită „monedei timp“ este mult mai mică decât cea atribuită bancnotelor. Altfel spus, oamenii nu au ştiut să profite de sfatul lui Benjamin Franklin: „Amintiţi-vă că timpul înseamnă bani“, care datează de peste două secole.

Discriminarea pe care inconştient o facem faţă de „bunul“ timp a fost confirmată de studiul realizat de specialiştii de marketing Erica Okada, de la Universitatea din Washington, şi Stephen Hoch, de la Wharton School, care au „luat la întrebări“ 360 de studenţi. Aceştia au fost solicitaţi să se imagineze în două situaţii. Ei trebuia să îşi închipuie că achiziţionează un produs, având posibilitatea să îl achite cu patru ore de muncă sau cu 50 de dolari. Într-o situaţie, tinerii erau mulţumiţi de achiziţia făcută, în cealaltă, dezamăgiţi. Cercetătorii au măsurat gradul de satisfacţie şi de dezamăgire faţă de produs atât atunci când voluntarii îl achiziţionaseră cu bancnote, cât şi atunci când se folosiseră de timp ca monedă de schimb.

S-a demonstrat că, atunci când produsul a fost sub aşteptări, dezamăgirea respondenţilor era mult mai mare când plătiseră cu bani. Nu aceeaşi insatisfacţie a apărut când voluntarii au folosit drept monedă de schimb cele patru ore din timpul liber. În opinia specialiştilor, este evident că tinerii nu ştiu să aprecizeze timpul la justa lui valoare şi sunt mult mai afectaţi atunci când risipesc câteva zeci de dolari. În secolul în care trăim, timpul este o „floare rară“, căreia nu ştim să îi apreciem valoarea,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

Maurene Comey, procuror în scandalul sexual Epstein și fiica fostului director FBI, CONCEDIATĂ de Departamentul Justiției din SUA.

Gandul acum 43 minute
Departamentul Justiției din SUA a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey și procuror în dosarele Epstein și Diddy Combs. Decizia a fost luată fără explicații oficiale, alimentând suspiciuni privind posibile motive poli

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 2 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Cutremur puternic și alertă de tsunami în Alaska!

Ziua Constanta acum 33 minute
Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autoritățile activând alerta de tsunami. Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorită

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Vremea

București
acum

23°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

22°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°