Toate partidele au cel putin cite un schelet in dulapul lor cu cinste si onoare. Cadavrul poarta numele de licitatie cu cintec si este interfata perfecta pentru spaga, adica bani negri pentru partid si clienti.
Sintem un popor care incepe sa guste din beneficiile vocabularului modernizarii. Orice om care se vrea activ social stie diferenta dintre incredintare directa si licitatie. Orice om politic care vrea sa colectioneze aparitii televizate pline de miez ridica problema cheltuirii banului public sau a pomenilor electorale de la buget.
Ziarele isi deschid editiile de multe ori cu anchete legate de regii asfaltului, licitatiile de la primarie sau ordonantele cu bani date pe sest de catre Guvern. Avem deci o situatie de mare interes. Pentru ca fiecare centru de interes politic are cel putin o licitatie dubioasa la sertar, generalizarea este, paradoxal, solutia salvatoare pentru a abate atentia de la propriul dulap.
Prima este abordarea de genul: cine vorbeste, hotul ala? Este strategia preferata a fanilor imaculatei conceptii prezidentiale. Cind i se aminteste lui Traian Basescu de grupurile sale de interese, raspunsul sau direct sau mediat este de a aminti de dulapul dusmanului, mobilierul propriei case devenind subiect de amnezie incapatinata si sustinuta.
Multa lume vorbeste de faptul ca o parte din clientii PSD, gen regii asfaltului, au fost preluati de catre PD si presedinte. Nu e chiar asa, e o intoarcere la origini. Sa ne amintim ca regii asfaltului si-au luat firman pe vremea in care PD controla o buna parte din fondurile de investitii ale guvernelor din perioada 1996-2000.
Inclusiv prin Ministerul Transporturilor, unde Traian Basescu a fost un numar unu de necontestat. PNTCD s-a ocupat cu taierea surselor prin care se scurgeau banii (va mai amintiti de mult-hulitele lichidari ale mult-hulitului Radu
