"Elisabeta Rizea din Nucsoara, femeia-sfant, nu si-a vandut camarazii nici cand bestii securiste precum Plesita sau Enoiu o atarnau de grinda, legata cu cozile impletite din propriu-i par, si o bateau la calcaie pana lesina".
Ieri am cercetat cu totii, pixel cu pixel, imaginea crunta, feroce, inumana a tortionarului comunist Gheorghe Enoiu, cel care in anii '50-'60 si-a castigat renumele de „calaul de la Interne".Astazi ne vom focusa asupra discursului acestuia, dupa cum reiese din interviul publicat in „Evenimentul zilei” de luni, 13 august.
Limbajul calaului e pe cat de cinic, pe atat de perfid. Cand ii parcurgi raspunsurile, te scutura un fior de groaza: Doamne, cat trebuie sa fi patimit bietii oameni care au intrat pe mainile acestei brute...
Manifestarile studentesti din 1956-1957 l-au gasit pe Enoiu sef de serviciu in Directia Anchete a Securitatii. Echipa lui, zice, s-a ocupat de vreo cateva zeci de studenti. Imediat, justificarea: „Dom’le, facusera manifestatii”. Erau vinovati acei studenti? Sigur ca da: „Uneltire impotriva ordinii sociale”.
Dar el, desigur, nu-i atingea nici cu o floare: „Ii aduceau cu oasele gata faramate, gata batuti”. Cine-i nenorocea? Altii, mereu altii... Si aceia, nu e sigur: „Da’ nu se batea nimic, domnule. Eu nu am dat o palma. Daca s-a batut cineva, poate sa fi batut anchetatorii, nu cunosc. Erau multi in subordinea mea, erau 88”.
Atentie, insa, ce spune despre Alexandru Draghici, crudul ministru de interne si sef al Securitatii in tragicii ani ‘50: „L-am apreciat, pentru ca el dadea ordin sa nu fie batuti oamenii... Cand afla ca e batut cineva, se facea foc...”. Ce monstru a putut produce sistemul stalinist! Si cati or fi fost ca el...
Astfel de indivizi sunt capabili sa te transeze in bucati in timp ce sustin ca principala lor preocupare e sa aiba grija de sana
