Din initiativa autoritatilor Landului german Baden Wurttemberg si a orasului Ulm, pe data de 4 august s-a dat startul primei editii a "Stafetei Dunarii 2007", un maraton care a avut ca obiectiv atragerea atentiei opiniei publice in vederea extinderii Uniunii Europene, precum si pentru popularizarea unor comunitati si localitati situate de-a lungul Dunarii. Maratonisti din Germania, printre care s-a aflat si un brailean, Costel Creiteanu, organizati in citeva echipe de cite cinci sau opt membri fiecare, au luat startul pe 4 august la Donaucschingen si au incheiat cursa ieri la Tulcea, dupa o escala de o noapte la Braila.
Sportivii au intrat luni, 13 august la ora 18.20 pe teritoriul judetului Braila pe la Bertestii de Jos iar in oras, fix, la ora 23.00, unde au fost aclamati de citeva zeci de spectatori.
La citeva momente de la sosire, la Casa Tineretului a avut loc o conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean in colaborare cu Directia pentru Sport.
Cu acest prilej presedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu le-a oferit concurentilor un album, Braila moderna, iar nemtii, la contrapartida, o diploma de onoare.
Destul de vioi, desi se afla in penultima zi a cursei, perioada in care parcursese 2000 de kilometri, Costel Creitescu s-a aratat incintat de faptul ca a avut onoarea sa participe la acest maraton.
"Firesc, am fost foarte bucuros cind am aflat ca voi participa la aceasta cursa. Dar trebuie sa recunosc, nu mi-a fost usor. Prima perioada a fost cea mai dificila pentru mine, deoarece nu eram invatat cu ritmul lor, nici bine pus la punct cu pregatirea fizica, dar dupa patru zile mi-am gasit cadenta. Am mai avut si alte momente grele, cind am crezut ca o sa fac infarct dar din orgoliu nu am cedat. Din Austria am alergat cu o ruptura musculara insa avind sprijinul colegilor de concurs nemti am reusit sa ajung